-
Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea: „La Universitatea de Vest din Timișoara investim, dezvoltăm și inovăm constant”
- Laboratorul Plasmă de Temperatură Joasă din INFLPR: evoluție sub semnul schimbului de generații
- 170 de ani de istorie în învățământul agronomic românesc, o abordare modernă pentru o educație și cercetare de viitor
- Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca - o instituție puternic ancorată în spațiul european al educației, cercetării, inovării și digitalizării
- 25 de ani de Erasmus+ în România: transformarea prin învățare continuă
- Universitatea de Vest din Timișoara - Universitatea Alianțelor Europene!
-
Corvin Pughin, cofondator Maguay: „Dacă vrem să valorificăm oportunitățile din PNRR trebuie să începem la timp pregătirea proiectelor, să nu le lăsăm pe ultimul an al exercițiului”
-
INOE 2000, un sfert de veac de lumină în lumea științei
-
IMNR, un institut strategic în domeniul circularității materiilor prime critice
-
TRI-VALCEA - Orizonturi noi în cercetări în domeniul tritiului, la ICSI

























UVT, catalizator al mișcării academice timișorene, își urmează calea spre cunoașterea aprofundată și trecerea către tehnologiile viitorului și ale noilor generațiiUniversitatea de Vest din Timișoara este astăzi cea mai dinamică instituție de învățământ superior din România, o universitate care se...








