-
Traseul absolvenţilor, reconstituit din raţiuni educaţionale strategice
-
Instalaţie de biogaz pentru valorificarea deşeurilor biodegradabile
-
IPA Craiova, 30 de ani de activitate
-
Simpozionul naţional de arheometrie - 2010
-
Nanoclusteri funcţionalizaţi prin agregare în gaz pentru aplicaţii biomedicale
-
IBM şi Universitatea Tehnică Zürich deschid un Centru de Cercetare în nanoştiinţă
-
Este necesară o schimbare de paradigmă în Ştiinţa Informaţiilor Geospaţiale?
- Viitoarele politici publice din educaţie - primele rezultate validate ştiinţific
-
ICPE–CA, un institut deschis către lume
-
Spre o strategie naţională în nanotehnologii

























UVT, catalizator al mișcării academice timișorene, își urmează calea spre cunoașterea aprofundată și trecerea către tehnologiile viitorului și ale noilor generațiiUniversitatea de Vest din Timișoara este astăzi cea mai dinamică instituție de învățământ superior din România, o universitate care se...








