- Proiectul de restaurare și punere în valoare a sitului arheologic de la Sarmizegetusa Regia
- Cercetătorii avertizează: Ghețarii subterani din SE Europei se topesc într-un ritm alarmant
-
Rezultatele studiului comparativ:„Impactului decalajelor în finanțarea centrelor universitare asupra potențialului de dezvoltare la nivel local”
-
Imprimarea tridimensională în aplicații medicale la Bright International Summer School organizată de UTCN
-
Cercetătorii de la Universitatea Tehnică din Cluj – Napoca lucrează la primul sistem robotic de curățare a deşeurilor de pe fundul oceanului
- Admitere iulie 2021 la Universitatea din București
- Admitere 2021 la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
- UTCN și-a sărbătorit absolvenții promoției 2021
- O colaborare unică între lingviști și tehnicieni: Proiectul „Limbajul în era om-mașină“ – LITHME
- Universitatea de Vest din Timișoara – prima din țară cu sub-domeniul Fizică, în topul Shanghai

























UVT, catalizator al mișcării academice timișorene, își urmează calea spre cunoașterea aprofundată și trecerea către tehnologiile viitorului și ale noilor generațiiUniversitatea de Vest din Timișoara este astăzi cea mai dinamică instituție de învățământ superior din România, o universitate care se...







