Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Ecosisteme de parteneriat: Peste 2.500 de companii fac parte din Microsoft Partner Network

24 Iulie 2011




- Sistec


Sistec a aderat la Microsoft Partner Program, în calitate de Independent Software Vendor în anul 2002. Pe lângă statutul de Gold Independent Software Vendor, firma mai deţine următoarele certificări: Gold Business Intelligence, Gold Data Platform, Gold OEM Hardware, Silver Application Lifecycle Management, Silver Midmarket Solution Provider, Silver Server Platform şi Silver Desktop.



Marius Căpraru


„Parteneriatul nu se referă doar la aspectul tehnologic, ci şi la investiţii în maximizarea calităţii produselor şi serviciilor oferite, precum şi în extinderea competenţelor angajaţilor proprii. Investiţiile noastre în cursuri şi examene sunt de 7.000 de euro anual, la care se adaugă taxele de parteneriat în valoare de 6.600 de euro pe an”, menţionează Marius Căpraru, director general Sistec.


Compania are un număr de 39 de persoane certificate Microsoft, propunându-şi ca până la sfârşitul acestui an să ajungă la 50 de persoane certificate Microsoft.


„Având sediul central în Bucureşti, un centru regional în Cluj şi 27 de puncte de lucru în principalele judeţe, putem oferi acoperire naţională. Ţelul nostru este ca, în viitorul apropiat, să putem adăuga listei de diferenţiatori şi o poziţie de top în promovarea celor mai avansate tehnologii de business. Implicarea, de-a lungul timpului, în diverse proiecte a necesitat atât evidenţierea competenţelor angajaţilor Sistec, cât şi solicitarea asistenţei Microsoft. Proiectele recente care au îmbinat ambele variante sunt atât în zona privată, cât şi în sectorul public. Pentru un client, din industria auto, am implementat active directory şi replicare de date, colaborând ulterior cu Microsoft pentru validarea unei soluţii de project server şi sharepoint server. În alt proiect, pe lângă aceeaşi implementare de active directory plus alte tehnologii specifice suntem în curs de definitivare a soluţiei de exchange server, cooperând excelent pe această parte cu specialiştii Microsoft”, precizează Marius Căpraru.


- AQUASoft


Compania AQUASoft are 8 specialişti certificaţi Microsoft şi deţine următoarele certificări: MCPS (Microsoft Certified Product Specialist), MCNPS (Microsoft Certified Network Product Specialist), MCIPT (Microsoft Certified IT Profesional), MCTS (Microsoft Certified Technology Specialist), MCNPS Silver Virtualization. „Prin programul susţinut de certificări din acest an vom tripla numărul de specialişti certificaţi până la finalul anului. Datorită numărului mare de specialişti în tehnologii Microsoft (peste 100, din circa 150 de angajaţi), AQUASoft ocupă o poziţie dominantă între furnizorii principalului nostru partener de afaceri. Certificările în domeniul sistemelor de operare Windows au oferit inginerilor noştri cunoştinţe extrem de amănunţite în domeniul sistemelor de operare, aceste cunoştinţe fiind «aur» în domeniul software repackaging”, spune Cristian Stoica, AQUASoft.


De altfel, una dintre politicile companiei este investiţia continuă în certificări şi specializări în tehnologii Microsoft.


„Compania noastră foloseşte tehnologiile Microsoft într-o mare parte (peste 50%) din proiectele în care este implicată. AQUASoft este firma românească cu cel mai mare număr de specialişti în tehnologiile Windows Installer şi Software Virtualization. Echipa AQUASoft numară 67 de specialişti de top în domeniile respective. Firma noastră a furnizat clienţilor finali peste 350.000 de ore de consultanţă în domeniul pachetelor software”, mai spune Cristian Stoica.


Microsoft a recunoscut recent meritele partenerului său din România, compania SIVECO, declarând-o câştigătoare a categoriei „Country Partner of the Year”, în cadrul evenimentului Microsoft Worldwide Partner Congress.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite