Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Utilitati >> Stiri si comunicate

Blom Romania acorda asistenta tehnica in domeniul termoficarii urbane

08 Septembrie 2011



Contractul are ca beneficiar Consiliul Judetean Valcea si a fost semnat in a doua jumatate a lunii august, cu un consortiu format din Blom Romania, Ramboll Romania SRL si BDO Audit SRL, avand o durata de executie estimata la 23 de luni.
Obiectul contractului consta in acordarea de asistenta tehnica pentru managementul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbana la nivelul Municipiului Ramnicu Valcea pentru perioada 2009-2028 in scopul conformarii la legislatia de mediu si cresterii eficientei“. Obiectivul major al proiectului din care face parte acest contract de asistenta tehnica il reprezinta imbunatatirea calitatii vietii in Municipiul Ramnicu Valcea, reflectata in calitatea factorilor de mediu si starea de sanatate a populatiei. Autoritatea Contractanta este Consiliul Judetean Valcea, in calitate de responsabil cu serviciul public de furnizare a energiei termice, responsabilitatea directa pentru implementarea proiectului fiind delegata catre SC CET Govora SA.
„Infrastructura de utilitati publice in Romania si in general in tarile est-europene are nevoie de investitii semnificative, iar acest lucru este acum posibil prin intermediul instrumentelor structurale oferite de UE. Blom Romania a devenit extrem de activa pe segmentul de asistenta tehnica in domeniul infrastructurii de mediu, iar contractul recent semnat la Valcea confirma acest lucru“, a declarat Ionut Cristian Savoiu, director general Blom Romania SRL.
Serviciile prestate de Blom in cadrul acestui contract includ asistenta specializata oferita echipei de implementare a proiectului in organizarea procedurilor si derularea contractelor de achizitie publica, in dezvoltarea si implementarea politicilor de vizibilitate si constientizare a beneficiilor proiectului in randul populatiei. Contractul de asistenta tehnica este primul din cele 6 contracte ce se vor derula in cadrul proiectului pentru care Consiliul Judetean Valcea a obtinut finantare nerambursabila.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite