Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

CRIsoft – „Programe care gandesc” romaneste de 20 de ani

22 Septembrie 2011



Sub deviza „Programe care gândesc”, compania Crisoft este una din puţinele firme private româneşti care timp de 20 de ani neîntrerupţi a oferit soluţii informatice integrate de vârf şi a realizat „mai mult decât programe”.
Încă din timpul facultăţii, pasiunea pentru informatică şi tehnologie a fondatorului CRIsoft s-a materializat prin înfiinţarea acestei companii în septembrie 1991. Curajul de a visa, de a spera şi viziunea îndrăzneaţă că la acea vreme în România se poate face ceva pe cont propriu, au pus temeliile acestor începuturi.
20 de ani de existenţă este mult şi puţin totodată. Este mult pentru că există dorinţa de a demonstra că tot ceea ce s-a realizat până acum se poate îmbunătăţi permanent, însă în acelaşi timp este puţin când ţinta este perfecţiunea. CRIsoft este în primul rând IDEE, iar restul suflet, dăruire, voinţă, seriozitate, competenţă, profesionalism.


Din 1994 compania a început dezvoltarea de sisteme bazate pe Oracle Server, devenind din anul 1995 partener Oracle. Astfel, CRIsoft a fost prima companie care a folosit în România sistemul de proiectare asistată a programelor (CASE) Oracle Designer/2000 şi, de asemenea, este un pionier în privinţa introducerii tehnologiilor Web/Intranet/Internet de la Oracle.
CRIsoft, în cei 20 de ani de implementări de succes în diverse domenii de activitate şi pe diverse modele de business, a demonstrat că produsul CRIsoft Organization Server (CROS) este un sistem informatic integrat modular, deschis şi flexibil, destinat managementului organizaţiei. CROS asigură suportul informatic pentru vânzări şi logistică, contabilitate/financiar, urmărirea costurilor şi gestionarea bugetelor, urmărirea mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar, urmărirea şi planificarea producţiei, resurse umane, marketing, asistarea deciziei, activităţi de leasing, gestionarea informaţiei în activităţile de service, furnizarea de utilităţi publice, gestionarea relaţiei cu clienţii.


Demersurile susţinute ale CRIsoft pentru aplicarea conceptului „calitatea la sursă” şi promovarea unor principii de management orientate spre clienţi şi spre mediul organizaţiei, s-au materializat şi prin Certificatul ISO 9001:2008 şi a Certificatul ISO 14001:2005. Satisfacţia clientului este misiunea oricui din CRIsoft, iar clienţii au ales să lucreze cu această companie ca o recunoaştere a celor 20 de ani de creativitate. Echipa CRIsoft este dedicată 100% fiecărui proiect şi se pune accent pe construirea unor relaţii trainice şi adevărate.
Soluţiile CRIsoft sunt utilizate de o gamă largă de clienţi din diferite domenii de activitate precum distribuţie, producţie, utilităţi, servicii. Pentru fiecare din aceste domenii există funcţionalităţi specifice de facturare, identificare prin coduri de bară şi există adaptări specifice printre care: interfeţe cu linii de producţie automatizate, centralizări online de date din filiale, interfeţe cu cititoare de coduri de bară mobile, interfaţări cu sisteme IVR.













Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite