Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Înfiinţarea Ministerului Afacerilor Europene – condiţie necesară (dar) şi suficientă?

25 Septembrie 2011




Lidia Ene, Consultant senior fonduri europene


Una dintre temele de discuţie des auzite în ultima vreme o reprezintă înfiinţarea unui nou minister, cel al Afacerilor Europene. Având însă în vedere multitudinea de probleme cu care se confruntă acest domeniu, nu putem să nu ne întrebăm dacă această măsură este suficientă pentru a asigura mult dorita accelerare a absorbţiei fondurilor europene. Avem de-a face doar cu o măsură care va conduce la o altă reorganizare a Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) sub forma unui Minister şi nimic mai mult? Din păcate, răspunsul nu îl vom afla decât peste mai multe luni, poate chiar un an, atunci când s-ar putea vedea primele rezultate concrete ale acestei decizii. Între timp însă, putem să încercăm să anticipăm efectele acestei schimbări, dar şi să evaluăm impactul unor alte măsuri complementare care pot fi aplicate, deoarece simpla înfiinţare a acestui nou minister nu va rezolva de la sine multitudinea de probleme cu care se confruntă acest domeniu.


Care sunt însă problemele cu care se confrunta întregul sistem de gestionare a instrumentelor structurale şi în ce măsură înfiinţarea noului minister le va rezolva? Fără a avea pretenţia de a epuiza subiectul, voi încerca să analizez aceste probleme în ordinea importanţei şi a gradului lor de
urgenţă.


1. Coordonarea tuturor instituţiilor implicate în gestionarea fondurilor structurale

Unul dintre elementele cheie ale asigurării unei bune absorbţii este reala coordonare a tuturor instituţiilor implicate în gestionarea fondurilor europene. Deşi, la nivel teoretic, întreaga structură este una piramidală, Organismele Intermediare fiind coordonate de Autorităţile de Management, iar acestea de către Autoritatea de Coordonare a Instrumentelor Structurale, în practică situaţia e puţin diferită, motivul fiind nivelul de autoritate al fiecărei instituţii. Atât timp cât cele mai multe dintre aceste instituţii se află în cadrul unui minister, e dificil de realizat coordonarea necesară. Chiar şi în cazul reorganizării ACIS, iniţial din subordinea Ministerului Finanţelor Publice în subordinea SGG, iar acum sub formă de minister, nu cred ca situaţia se va schimba semnificativ, pentru că se va pune în continuare problema: de ce un ministru să fie mai ministru decât altul? De ce, deşi au acelaşi nivel de reprezentare la nivelul Guvernului, să se lase coordonaţi de un alt Ministru?


În opinia mea, o soluţie mai bună ar fi fost aceea a comasării tuturor instituţiilor implicate în gestionarea fondurilor structurale în cadrul unei aceleiaşi entităţi (noul minister) sau, cel puţin într-o primă fază, coordonarea acestor instituţii (AM, OI) de către o persoană aflată ierarhic într-o poziţie superioară celor pe care îi coordonează (vice-premier?).


Prin gruparea tuturor instituţiilor/compartimentelor implicate în gestionarea fondurilor structurale în cadrul unei aceleiaşi entităţi s-ar putea asigura o reală coordonare pe toate palierele decizionale. De asemenea, s-ar elimina şi diferenţele de salarizare existente în acest moment între personalul implicat în gestionarea fondurilor structurale şi restul personalului din diferitele ministere, diferenţe care, în acest moment, nu generează decât tensiuni şi neînţelegeri. De asemenea, responsabilitatea ar fi unic identificată şi coordonată, iar situaţia actuală în care fiecare instituţie transferă responsabilitatea alteia ar putea fi evitată.


2. Deficitul de personal

S-a discutat de atâtea ori de deficitul de personal din instituţiile cu atribuţii în gestionarea fondurilor structurale, încât acest subiect a căzut aproape în derizoriu, mai ales într-un context în care administraţia, în general, este culpabilizată datorită ineficienţei şi a supra-dimensionării. Cu toate acestea, lipsa personalului (şi mai ales a celui bine pregătit şi specializat pe aspectele pe care le gestionează) este unul dintre principalii factori de ineficienţă şi de întârziere în managementul ciclului de viaţă al proiectelor, acest lucru fiind vizibil în toate etapele derulării proiectelor: evaluarea proiectelor durează 1-2 ani, contractarea durează câteva luni, iar rambursarea cheltuielilor semnificativ mai mult decât cele 90 zile stipulate în contractele de finanţare.


În condiţiile existenţei unei competiţii clare pentru resurse calificate între mediul privat (consultanţă) şi cel public, scăderile salariale nu au făcut decât să accelereze procesul de “transfer” al resurselor calificate între sectorul public şi cel privat. Aexistatoare o analiză la baza strategiei de reduceri salariale care să determine dacă nu cumva costurile indirecte generate de întârzierile în lanţ determinate de lipsa de personal conduc la pierderi incomparabil mai mari decât costul salariilor unui număr rezonabil de personal?


Este neclar cum înfiinţarea noului minister va putea rezolva această problemă, atâta timp cât personalul autorităţilor aflate sub coordonarea noii instituţii va fi inclus în organigramele altor ministere şi se va supune constrângerilor acestor organigrame.


3. Problema achiziţiilor publice din cadrul proiectelor finanţate din fonduri structurale



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite