Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Consiliul Judeţean Bacău previne riscurile cu SIGRIM

26 Septembrie 2011






Administraţia publică locală din România face paşi tot mai complecşi în ceea ce priveşte implementarea unor soluţii geospaţiale, ale căror beneficii pot fi cuantificate într-un timp relativ scurt. E cazul recent al Consiliului Judeţean Bacău, care a implementat o soluţie geospaţială de gestiune a riscurilor, care permite unui specialist să facă singur munca a 25 de persoane.

Proiectul SIGRIM (Sistemul Informatic Geospaţial pentru Gestiunea Riscurilor şi a Intervenţiilor Medicale), care a demarat în luna februarie şi care are ca termen de finalizare luna noiembrie a acestui an, a fost soluţia pe care Consiliul Judeţean Bacău a ales-o pentru a gestiona informatic acţiunile de prevenire şi reacţie a autorităţilor la situaţii de urgenţă. Valoarea totală a acestui proiect este de aproximativ 395.000 de euro, fiind finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice – Axa Prioritară III.


Proiectul este extrem de important, deoarece, cu ajutorul acestuia, Consiliul Judeţean Bacău speră să îmbunătăţească acţiunile administraţiilor locale de preîntâmpinare şi minimizare a riscurilor cauzate de inundaţii şi să prevină pe termen lung repetarea efectelor dezastrelor generate de inundaţiile din 2010.


SIGRIM – un sistem interoperabil la nivelul judeţului Bacău

În urma implementării proiectului SIGRIM, inventarierea numărului de persoane care trebuie evacuate din zona afectată de risc se poate realiza mult mai rapid şi cu un număr mai redus de personal necesar în etapa de analiză/procesare date.


De sistemul informatic geospaţial beneficiază direct nu numai Consiliul Judeţean Bacău, ci şi alţi parteneri instituţionali. Astfel, în urma acestei investiţii, Consiliul Judeţean Bacău partajează cunoştinţele privind riscurile în situaţii de urgenţă cu alte instituţii.


Autoritatea de Sănătate Publică a Judeţului Bacău beneficiază de analize spaţiale privind alocarea optimă a personalului medical în funcţie de specialităţi/populaţia deservită/riscuri.


Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. Constantin Ene” are posibilitatea de gestiune eficientă a zonelor de risc şi de analize pentru decizii privind limitarea efectelor dezastrelor.


Serviciul Public Judeţean de Drumuri Bacău şi CNADNR (Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, Secţia Drumuri Naţionale Bacău) pot verifica viabilitatea pe timp de iarnă şi de vară a căilor de transport rutiere naţionale şi judeţene, lucrările la căile rutiere şi vor beneficia de rapoartele de specialitate privind viabilitatea şi zonele de risc, poziţionarea lucrărilor sau zonelor afectate de riscuri.


Beneficiarii indirecţi dispun de analize specializate în vederea luării deciziilor în situaţiile de urgenţă.


Instituţia Prefectului din judeţul Bacău beneficiază de informaţii relevante pentru Situaţii de Urgenţă agregate într-un singur loc în vederea fundamentării deciziilor şi a comuncării cu presa şi cu populaţia, prin pregătirea unor pachete de informaţii pentru fiecare categorie de beneficiar/destinatar (presă/populaţie).



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite