Industry Watch >> Financiar-Bancar >> Stiri si comunicate
Doua smartphone-uri BlackBerry primesc certificarea MasterCard PayPass
Compania Research in Motion (RIM) a anunţat că BlackBerry Bold 9900 şi BlackBerry Curve 9360 sunt primele smartphone-uri compatibile cu tehnologia NFC, certificate de MasterCard Worldwide drept dispozitive acceptatoare PayPass.
Certificarea a fost acordată ca urmare a faptului că smartphone-urile BlackBerry îndeplinesc cerinţele MasterCard de funcţionalitate, interoperabilitate şi securitate. Prin această certificare, orice instituţie financiară emitentă de MasterCard PayPass va putea să deruleze programe în cadrul cărora conturile de MasterCard PayPass sunt activate pe cartelele SIM ale smartphone-urilor.
Sistemul care permite clienţilor să profite de avantajele certificării smartphone-urilor BlackBerry compatibile cu tehnologia NFC este într-o continuă dezvoltare. France Telecom – Orange consideră că tehnologia mobilă NFC are potenţial să determine o nouă revoluţie pe piaţa telefoanelor mobile, conectând lumea digitală mobilă cu mediul real.
France Telecom – Orange este primul operator global care are lansări de telefoane mobile compatibile cu tehnologia NFC în două ţări – Marea Britanie şi Franţa, cu proiecte pilot pe diferite pieţe din Europa.
Tags: Blackberry, NFC, smartphones, MasterCard, certificare, BlackBerry Bold 9900, PayPass, BlackBerry Curve 9360
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)