Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Altele >> Stiri si comunicate

Ideile din finala Restart România prind contur

02 Noiembrie 2011



Competiţia Restart România a intrat în faza de implementare. În perioada 28-30 octombrie, cele 10 idei din finală au fost transformate de peste 60 de voluntari din IT şi publicitate în platforme online, în cadrul unui maraton de programare de 48 de ore.


Restart România este un proiect al organizaţiei non-guvernamentale TechSoup România, realizat cu ajutorul unui grant acordat de Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, care se bucură deopotrivă de sprijinul mediului diplomatic, al companiilor de IT&C, al comunităţilor de programatori şi al antreprenorilor online.


„Suntem recunoscători pentru oportunitatea de a cunoaşte şi de a lucra cu aceşti profesionişti. Deşi avem un drum lung înainte, evenimentul din acest weekend dovedeşte faptul că Restart România şi-a găsit ecoul pe care îl speram în rândul comunităţii. Le mulţumim tuturor celor care ne sunt alături, dovedind că restartul nu este numai posibil, ci şi iminent”, a declarat Chris Worman, director TechSoup România.


Maratonul de programare Restart România marchează debutul unei noi etape a competiţiei, cea de implementare a ideilor. Astfel, peste 60 de voluntari, reprezentând 8 companii de IT, 7 agenţii de publicitate şi 2 echipe independente de advertising, au petrecut sfârşitul de săptamână împreună cu finaliştii Restart România, transformând ideile lor în site-uri.


Sarcina participanţilor a fost fructificarea la maximum a celor 48 de ore pe care le-au avut la dispoziţie, la care s-a adăugat presiunea competiţiei (5 dintre proiecte primesc un grant de 5.000 de dolari). Ca urmare a acestui proces accelerat de dezvoltare, cele 9 proiecte online, care îşi propun să eficientizeze sistemul şi să stopeze corupţia, se află deja într-un stadiu avansat de implementare.


„Suntem parte din Restart România pentru că tehnologia informatiei joacă un rol esential în transformarea României – de la modernizarea statului, la impactul în economie si la schimbarea socială. Adăugăm astfel la parteneriatul cu TechSoup România, prin care am echipat sute de organizatii non-guvernamentale cu acces la tehnologie în ultimii trei ani, o comunitate de dezvoltatori software talentati din ecosistemul Microsoft, de la studenti la startup-uri si case de software consacrate. Le multumim partenerilor nostri care au dat curs acestei provocări, pentru pasiunea de a face bine cu ajutorul tehnologiei”, a spus Todi Pruteanu, Business strategy manager, Microsoft România, partener principal Restart Romania e-marathon.




Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite