Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Intergraph ajută Republica Cehă să devină una dintre primele ţări care şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de directiva INSPIRE

29 Noiembrie 2011




Realizarea unei infrastructuri naţionale de date geospaţiale este un demers cu vechime pe piaţa locală. Directiva INSPIRE reprezintă un pas în această direcţie şi, conform dezbaterilor din cadrul evenimentului, s-a trecut de la discuţii de principiu la o abordare mai concretă. INSPIRE prevede obligativitatea conturării la nivel naţional a unor baze de date care să conţină un număr minimal de straturi de informaţii geospaţiale, date care vor trebui să fie accesibile prin utilizarea unor tehnologii geospaţiale bazate pe standarde internaţionale. Astfel, odată conturată baza de date geospaţială care va descrie teritoriul de interes, vor fi disponibile interfaţări către exterior, prin care să se expună informaţiile geospaţiale conform cerinţelor legale care urmează a fi adoptate şi de către România.


Directiva INSPIRE a fost transpusă în legislaţia românească începând cu anul 2010.



Domeniul Geospaţial se dezvoltă şi în România, iar un proiect similar s-a derulat la Primăria municipiului Tîrgu Mureş. Instituţia a finalizat recent proiectul de implementare a unui sistem informatic geospaţial pentru gestionarea activităţilor în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului. Obiectivul general al proiectului a fost îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor publice la nivelul municipiului Tîrgu Mureş în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului, iar finanţarea a fost asigurată prin fonduri europene. Proiectul a avut ca obiective specifice automatizarea activităţilor de instrumentare a documentaţiilor de urbanism (PUG, PUZ, PUD) precum şi a modului de administrare a nomenclaturii urbane (gestiune artere şi numere administrative).



Complementar, echipa Primăriei Tîrgu-Mureş a urmărit şi standardizarea modului de recepţie a documentaţiilor de urbanism, precum şi consolidarea datelor urbane geospaţiale într-o bancă de date unică.


Efectele proiectului se vor regăsi în timp foarte scurt în activitatea instituţiei şi în relaţia cu cetăţenii. La nivel de beneficii, Primăria Tîrgu-Mureş va înregistra o creştere a eficienţei cu care este administrat bugetul local precum şi scăderea timpului de răspuns la solicitările cetăţenilor în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului. Spre exemplu, din punct de vedere al gestiunii documentelor de urbanism, proiectul are ca obiectiv reducerea duratei de răspuns la solicitări în domeniul urbanism de la 30 zile, în prezent, la 10 zile în viitor. Pe termen lung, sistemul informatic geospaţial va deveni un element al strategiei instituţiei pentru fundamentarea politicilor de dezvoltare locală şi de atragere a investitorilor.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite