Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Sistemele de management al flotei auto, o investiţie necesară pe timp de criză

30 Noiembrie 2011



Justificarea unei investiţii în domeniul IT în actualul climat economic reprezintă o sarcină delicată pentru numeroase companii locale, şi nu numai. Sistemele de management al flotei auto reprezintă însă una dintre excepţiile de la această regulă, pentru că acest tip de aplicaţii reuşesc să genereze economii reale şi optimizări importante, argumente cuantificabile financiar şi pe placul oricărui manager pentru care reducerea de costuri este un obiectiv stringent.


Climatul economic actual şi previziunile pesimiste asupra evoluţiei economice a României obligă companiile locale să analizeze din ce în ce mai atent soluţiile de eficientizare a operaţiunilor pe care le desfăşoară, în scopul optimizării activităţii şi a centrelor de cost. Imperativul realizării de economii, obiectiv pe care companiile s-au focalizat timp de aproape doi ani, nu mai poate fi însă atins doar prin apelarea la soluţia simplistă a reducerilor – de personal, de bugete de investiţii etc.


În mod paradoxal, după doi ani de criză economică prelungită, numeroase entităţi, private sau publice, se află la momentul actual în situaţia în care sunt obligate să investească dacă doresc să mai realizeze economii reale – de bani, dar şi de timp –, fără a le fi afectată activitatea.


Nişa soluţiilor de management al flotei auto (Fleet Management) ilustrează perfect situaţia descrisă mai sus. Scumpirea constantă a carburanţilor, îmbătrânirea şi uzura parcului auto, corelată cu încetinirea ritmului de „împrospătare“ a acestuia reprezintă principalele motive pentru care eficientizarea managementului flotei auto reprezintă, în prezent, o necesitate stringentă pentru multe companii, indiferent de aria de activitate a acestora sau ordinul de mărime.


Iar evoluţia pieţei sistemelor de Fleet Management confirmă acest fapt. Conform unui recent studiu realizat de cabinetul de analiză Berg Insisght, cererea de astfel de soluţii creşte constant în ţările Uniunii Europene cu o rată anuală de 20,7%, începând chiar din 2009, primul an în care efectele crizei economice au devenit vizibile şi pe bătrânul continent. Conform previziunilor cabinetului de analiză citat, creşterea se va menţine constantă până în 2015, când numărul sistemelor active în ţările UE va atinge valoarea de 5 milioane de unităţi (de la 2 milioane de unităţi, la sfârşitul lui 2010).


Justificarea investiţiei


Aşa cum aminteam, justificarea unei investiţii în domeniul IT în actualul climat economic reprezintă o sarcină delicată pentru numeroase companii locale. Sistemele de management al flotei auto prezintă însă vantajul că beneficiile pe care le oferă pot fi demonstrate concret şi, mai ales, pot fi cuantificate financiar rapid.


Practic, dacă e să dăm crezare analiştilor de la Frost&Sullivan, primele optimizări pe care le oferă o soluţie de Fleet Management se bazează pe optimizarea distanţei de călătorie şi reducerea timpului total aferent acesteia. De aici decurg alte beneficii, la fel de importante, legate de costurile de combustibil, salariile conducătorilor auto, întreţinerea vehiculelor şi uzura pneurilor, costuri-cheie, care, conform Frost&Sullivan, reprezintă până la aproape 62% din cheltuielile operaţionale totale.


Potrivit analiştilor citaţi, numai îmbunătăţirea planificării rutelor – alegerea rutei optime ţinând cont de condiţiile de drum (trafic, vreme, restrictiţii orare, reduceri de emisii) – poate genera, la un singur drum efectuat, economii de aproximativ 1,2% a costurilor operaţionale, de circa 1,4% în ceea ce priveşte consumul de combustibil şi de până la 2,6% în ceea ce priveşte uzura maşinii.


Argumentele de mai sus reprezintă beneficiile „hard“, care pot fi cuantificate rapid, însă soluţiile de Fleet Management oferă şi o serie de beneficii „soft“, intangibile, dificil de „echivalat“ în câştiguri financiare, dar care nu sunt lipsite de importanţă. Cum ar fi de exemplu economii de timp, creşteri de eficienţă, creşterea nivelului de securitate al operaţiunilor, îmbunătăţirea gradului de satisfacţie al partenerului-clientului etc.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite