Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

„Arma secretă” a Intel este o femeie

30 Noiembrie 2011




Genevieve Bell,
Director Interaction and Experience Research Intel Labs, Intel Corporation


Genevieve Bell este antropolog, cercetător şi director al Laboratorului Interaction and Experience Research din cadrul Intel Labs. Echipa pe care o conduce ajută Intel în crearea unor tehnologii şi produse proiectate în jurul nevoilor şi dorinţelor oamenilor. Considerată „arma secretă“ a Intel, Genevieve Bell a acordat un interviu în exclusivitate revistei Market Watch.


Sunteţi singurul angajat al Intel Fellow care nu e inginer. Cum se împacă etnografia cu tehnologia?

Laboratorul pe care îl conduc are o misiune importantă: reinventarea modului în care oamenii folosesc tehnologia până în 2020. Suntem încă la început, dar sunt foarte încântată de munca echipei mele cu privire la noile capabilităţi ale computingului şi noile segmente în care acesta va intra. Dorim să creăm noi experienţe, să testăm noi tehnologii, să facem cercetări peste tot în lume, să scriem lucrări şi să inventăm patente, dar în acelaşi timp să ne şi distrăm. Lucrăm alături de alte grupuri din cadrul Intel. Ne-am împărţit pe proiecte şi colaborăm pentru a descoperi ce-şi doresc consumatorii de la tehnologii, pentru a crea noi experienţe şi dispozitive.


De ce a ales Intel să dezvolte un laborator doar pentru aceste tipuri de cercetări?

Intel m-a angajat pe mine şi pe alţi cercetători în domeniul ştiinţelor sociale chiar în perioada în care industria tehnologică a experimentat primul val din ceea ce acum numim „consumerisation“. Computerele au migrat din birouri în case, pentru uz personal. Drept urmare, pentru companiile ca Intel au apărut mai multe întrebări: Cum vom contribui la această schimbare? Vor apărea lucruri care să ne inspire să dezvoltăm noi tipuri de platforme tehnologice? Noi suntem aici pentru a ajuta compania să înţeleagă mai bine cum gândesc şi se poartă oamenii în afara biroului. La început, rolul nostru a fost în mare parte educaţional. Acum ne îndreptăm către un spectru mai larg. Contextul este important. Dacă nu este înţeles contextul mai larg, atunci este greu de identificat cum utilizează oamenii tehnologia şi ce îi motivează. Facem cercetări etnografice în toată lumea şi suntem devotaţi înţelegerii tuturor tipologiilor de oameni de pe glob. Nu există o singură abordare pentru toate tehnologiile. De altfel, există deja tendinţa de a separa situaţiile în care tehnologiile ne îmbunătăţesc viaţa, de cele personale, emoţionale, în care nu avem nevoie de cabluri şi conexiuni. Nu putem aborda fiecare nouă tehnologie ca pe un PC în devenire. Fiecare inovaţie are propria logică, propriul ritm, ecosistem, propriii jucători şi trebuie să nu uităm niciodată acest lucru.


Ce anume s-a schimbat în privinţa interacţiunii oamenilor cu tehnologia în ultimul deceniu?

În ultimul deceniu, noile tehnologii, comunicaţiile şi divertismentul au intrat în viaţa noastră transformându-ne modul de viaţă din ce în ce mai mult, formele de divertisment, mijloacele prin care cumpărăm şi vindem diferite lucruri. Desigur, ca fiinţe umane, încă suntem interesaţi de aceleaşi lucruri – relaţiile cu familia, reţelele de socializare, găsirea unei poveşti bune care să ne distreze. Tehnologia a reuşit să schimbe modul în care experimentăm aceste lucruri, dar nu le-a făcut irelevante.


La ce lucraţi în prezent?

Am devenit interesată de maşini în ultima vreme. Maşinile din prezent conţin 12-24 de piese mici din siliciu, iar 40% din costurile construcţiei unei maşini sunt legate de electronicele pe care le conţine. Aşadar, maşinile sunt destul de sofisticate din punct de vedere tehnologic. Nu numai că maşinile sunt mult tehnologizate, dar ca şoferi interacţionăm mult cu aceste dispozitive integrate: sisteme de securitate, navigaţie prin satelit, telefoane, iPad-uri etc. Astfel, am început să pun întrebări pentru a afla la ce se gândesc oamenii când vine vorba de maşinile lor. Companiile producătoare de maşini au idei interesante despre ele. Se gândesc la maşini ca la birouri sau sufragerii mobile. Companiile de tehnologie fac la fel, iar tendinţa lor este de a se gândi la maşini ca la nişte computere pe roţi. Acestea reprezintă oportunitatea perfectă pentru a merge să-i întrebăm pe oameni ce părere au. Am petrecut ultimele şase luni prin lume cu oamenii, nu numai întrebându-i, dar i-am pus să prezinte documente şi fotografii cu experienţele lor legate de maşini.


Cum vor arăta produsele IT în următorii ani?

Viitorul va semăna foarte mult cu prezentul din multe puncte de vedere. Ne va păsa de aceleaşi lucruri: familia, prietenii, slujba, comunităţile şi ţările în care trăim. Vom dori în continuare să ne remarcăm, să le asigurăm copiilor noştri o viaţă mai bună. Vom avea noi device-uri, o nouă infrastructură şi noi experienţe. Va fi uimitor să vedem unde vor apărea noile centre de inovaţie şi cine le va conduce. Intuiţia îmi spune că vom avea parte de surprize.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite