Revista >> Decembrie 2011-Ianuarie 2012 [Nr. 141] >> Cercetare

Cercetarea românească în 2011 și perspective pentru 2012. Interviu Dragoș Ciuparu, președintele ANCS

Catalin Mosoia

28 Decembrie 2011

Pe de altă parte, cercetarea precompetitivă, cea care pregătește bazele aplicației, este important să fie susținută de stat din două motive esențiale. Mai întâi, pentru că astfel se crează și se educă resursa umană care mai departe merge în zona de cercetare competitivă, adică se duce în cercetarea aplicativă și împinge produsele către piață. Apoi, stabilește baza științifică prin brevete care mai departe pot fi preluate de aplicanți, cei care ulterior pot să preia aceste soluții imaginate de cercetători în universități sau institute naționale și să le ducă în zona de aplicație.

Prin urmare, are rost și sens să existe ambele tipuri de cercetare. Sigur că unele industrii pot să aleagă să nu își construiască grupuri de cercetare interne ci să folosească cercetarea și expertiza care există în zona de stat, să zicem, și să dea comenzi de cercetare către astfel de institute sau universități. Bunăoară, dacă o companie mare are nevoie pe linia de asamblare de niște instrumente de măsură, se poate duce la institutul pentru tehnica măsurării și să facă acolo o comandă. N-are sens ca această firmă mare să-și dezvolte o echipă care să pună la punct asemenea echipamente pentru că ele deja există undeva în România și, prin urmare, pot fi folosite.

Încrederea în aceste echipamente este o problemă?

Întâi, este problema de capacitate, a doua de încredere, apoi de realism. Deunăzi, cineva îmi povestea de un investitor privat care a dorit să-și constituie o exploatație agricolă. Acesta a mers la un institut căreia i-a solicitat un anumit tip de cercetare și a primit o ofertă. Aceeași persoană a avut inspirația să ceară o ofertă similară și de la un institut din Olanda care i-a prezentat o ofertă mai ieftină decât a institutului din România, cu un timp de implementare mult mai scurt și bineînțeles că olandezii au câștigat. Investitorul a lucrat cu olandezii deși inițial dorise să colaboreze cu un institut de cercetare din România. Există și astfel de situații. În esență, e vorba de marketing, de realism, până la urmă, de o cultură antreprenorială și de o relație de respect între cerere și ofertă care, până la urmă, reglează prețul corect. Nu puține sunt cazurile când această legătură nu se realizează pentru că cererea nu este compatibilă cu oferta. În concluzie, există o multitudine de impedimente care îngreunează relația dintre zona de cercetare și zona industrială.

Cât de mare este depărtarea între cercetare și industrie?

Nu i-aș spune prăpastie. Pe de o parte, zona de cercetare este foarte puțin cunoscută. Pe de altă parte, cultura antreprenorială a zonei de cercetare este de un nivel foarte scăzut. Sunt puține institute de cercetare care au afacerea în sânge. Ar trebuie să fie active în generarea de spin-off-uri, în punerea pe piață de produse, de tehnologii, de lucruri pe care să le valorifice direct, doar sunt bunurile lor!

Ar mai fi un aspect important. Prin lege e consfințit faptul că rezultatele cercetării obținute cu finanțare de la stat aparțin celui care le-a executat. Bunăoară, dacă a realizat un produs ori a obținut un patent, acel bun poate fi pus pe piață sub forma unei întreprinderi pe care o dezvolt singur sau în participațiune cu altcineva. Mai mult, atunci când se dezvoltă, pot s-o vând ca afacere. Acesta este mecanismul prin care universitățile americane câștigă o mulțime de bani.

De ce nu putem să facem și noi?

Încercăm, deocamdată am pus la punct cadrul legal care există de la 1 februarie 2011. Esențial e faptul că trebuie să avem oameni curajoși care să dorească să acționeze. Dealtfel, aceasta este cea mai dificilă chestiune. E vorba de know-how și de spirit antreprenorial care se face prin educație. Trebuie să avem o generație de antreprenori care să aibă curaj să sară în apă și să înoate. Nu vor înota niciodată dacă încearcă să dea din mâini pe uscat. De aceea, trebuie să punem pe piață instrumente financiare care să le dea posibilitatea să încerce și totodată să minimizeze riscul de a rata obiectivul.

Vorbeam de America dar să nu uităm că Statele Unite sunt o societate de tip risk tolerant. Cu alte cuvinte, cine s-a împiedicat și a căzut, se ridică, se scutură de praf și o ia de la început. În Europa, în general, (prin urmare, nu e doar problema României), cine s-a împiedicat și a căzut este considerat perdant, are foarte puține șanse să se ridice și să o ia de la început. Și asta se vede în slaba competitivitate și activitate de inovare din Europa comparativ cu SUA.

Așadar, dacă vrem ca lucrurile astea să se schimbe, trebuie să ne asumăm riscul de a avea ceea ce se cheamă venture capital. Venture capital înseamnă ceva de genul: risc acest proiect cunoscând totodată că am făcut tot ce mi-a stat în putință ca să minimizez riscul și să fiu sigur că dacă reușește voi avea un profit consistent. În zona de venture capital dacă 1 proiect din 10 iese, produce atâția bani cât să acopere toate celelalte pierderi de la celelalte 9 proiecte, și aduce și ceva în plus. Această logică este cea câștigătoare. Noi nu avem în România așa ceva. Vrem să-i încurajăm pe oameni să creadă în ideile lor de cercetare, să creadă în rezultatele obținute și să aibă curajul să intre pe piață fără riscul de a-și pierde casa, nevasta, copilul și mașina.

Dacă acest instrument financiar a fost creat din februarie...

Instrumentul financiar nu a fost creat. A fost creat doar cadrul legal. Instrumentul financiar va fi lansat undeva la începutul anului 2012.