Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Canon anunţă trei noi echipamente multifucţionale pentru birouri mici

02 Februarie 2012



Canon anunţă lansarea a trei noi multifucţionale ideale pentru mediul birourilor mici, la preţuri accesibile – PIXMA MX375, PIXMA MX435 şi PIXMA MX515. Înlocuind modelele PIXMA MX360, PIXMA MX410 şi PIXMA MX420, noile modele sunt dotate cu conectivitate Wi-Fi pentru accesarea cu uşurinţă a funcţiilor de scanare, copiere, imprimare şi transmitere de faxuri, precum şi cu noi cartuşe XL ce asigură costuri reduse de imprimare. Modelul PIXMA MX515 este echipat cu ecran TFT Dual Function Panel cu diagonala de 6,2 cm, precum şi modul pentru imprimare Auto Duplex.
Noile modele MX435 şi MX515 sunt proiectate să ofere flexibilitate extinsă în ceea ce priveşte locaţia şi modul în care utilizatorii tipăresc în mediul de lucru. Modulul Wi-Fi încorporat permite imprimarea documentelor sau a fotografiilor din orice loc aflat sub acoperirea reţelei wireless. Atât MX435 cât şi MX515 oferă suport pentru imprimarea de pe un dispozitiv mobil. Aplicaţia Canon Easy-PhotoPrint (pentru produsele ce rulează pe platforme iOS şi Android) permite tipărirea de pe dispozitive mobile şi scanarea direct câtre acestea. De asemenea, modelele oferă şi suport AirPrint, permiţând tipărirea directă de pe echipamentele iPhone, iPad şi iPod touch.
Conexiunea Ethernet, disponibilă pe modelul MX515, face posibilă partajarea resurselor de tipărire şi scanare în reţea, pentru mai multe PC-uri.
Noile modele oferă rapiditate în tipărirea fotografiilor şi documentelor, MX435 şi MX515 asigurând viteze ISO avansate de aproximativ 9,7ipm în mod monocrom şi 5,5ipm în mod color. Acestea pot produce copii A4 la o viteză ISO de 21 de secunde. Modelul MX375 atinge viteze ISO de 8,7ipm în mod monocrom şi 5,0ipm în mod color şi copiază o pagină A4 în 23 de secunde. Toate cele trei modele sunt dotate cu un modul ADF integrat, ce ajută la copierea, scanarea şi transmiterea prin fax a mai multor pagini, în timp ce faxul Super G3 dă posibilitatea utilizatorului ca printr-un port USB să salveze mesajele primite. Modelul MX515 poate salva informaţiile direct pe carduri de memorie prin intermediul cititorului de carduri încorporat. De asemenea, modelul poate transforma documentele în fişiere PDF şi le poate salva pe un PC.
Funcţionalităţi extinse şi design inteligent
Noile modele Pixma MX beneficiază de un design FastFront compact. Acesta permite hârtiei şi cartuşelor de cerneală să fie încărcate prin partea frontală a imprimantei, astfel încât multifuncţionalul poate fi plasat lângă perete sau pe un raft, salvând spaţiu valoros în birou. Noile cartuşe de cerneală XL FINE, ce pot fi instalate cu uşurinţă, oferă utilizatorilor un cost per pagină redus cu 50% şi posibilitatea să tipărească mai mult la aceiaşi bani. Quick Start asigură intrarea rapidă în mod operaţional a noilor echipamente MX, pentru a putea răspunde imediat solicitărilor de tipărire.
Ecranul TFT color cu diagonala de 6,2 cm cu care este echipat modelul MX515 permite selectarea uşoară a funcţiilor, precum şi previzualizarea fotografiilor direct de pe cardul de memorie. Pentru o mai mare uşurinţă în utilizare, acest model dispune de Dual Function Panel ce afişează numai opţiunile disponibile în funcţie de operaţiunile derulate.
Noile modele PIXMA MX sunt însoţite de o gamă de soluţii software pentru imprimare inteligentă, atractive pentru utilizatorii aflaţi în căutarea celor mai avansate caracteristici, indiferent dacă este vorba despre tipărirea de pe web, funcţiile eco sau posibilitatea de prelucrare creativă a fotografiilor sau filmelor HD.
MX515 beneficiază de pachetul software ECO Settings, ce monitorizează cantitatea de hârtie economisită şi cu cât a fost redusă emisia de CO2 prin utilizarea imprimării Auto Duplex.
Aplicaţia Easy-PhotoPrint EX permite utilizatorilor să-şi impresioneze prietenii şi familia, folosindu-şi creativitatea şi propriul conţinut – tipărind fotografii, calendare sau albume. Cu noul Fun Filter Effect, se pot aplica efecte artistice precum Blur Background, Fish-eye, Soft Focus, Miniature sau Toy Camera.
De asemenea, pot fi selectate şi tipărite cadre din filmele HD înregistrate cu camerele foto digitale sau DSLR produse de Canon. Printre celelalte instrumente creative se numără Merge Frames, care combină mai multe imagini pentru a da senzaţia de mişcare, şi Layout Print, care transformă un mic clip video într-o succesiune de imagini similară unei benzi desenate.
Modelele MX375, MX435 şi MX515 vor fi disponibile la nivel european începând cu luna Aprilie 2012.


Canon, Multifunctionale, PIXMA MX375, PIXMA MX435, PIXMA MX515, Canon Easy-PhotoPrint, Auto Duplex, AirPrint, design FastFront , XL FINE,ECO Settings, Easy-PhotoPrint EX, conectivitate Wi-Fi



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite