Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

IFA între valorile trecutului şi speranţele viitorului. 55 de ani de spirit şi prestigiu ştiinţific deschid noi perspective Fizicii Româneşti

20 Februarie 2012




Simpozionul „IFA-2011” - olimpici si coordonatori


Pentru Institutul de Fizică Atomică (IFA) de pe Platforma Măgurele, anul 2011 s-a încheiat într-o notă festivă marcată de două manifestări: desfăşurarea unui atelier de creaţie tehnico-ştiinţifică destinat elevilor şi simpozionul „IFA 2011”.

IFA, în colaborare cu instituţii de pe Platformă, a organizat în data de 19 decembrie 2011 un atelier de creaţie tehnico-ştiinţifică la care au participat elevi din clasele a VI-a, a X-a şi a XI-a de la Colegiul Naţional „Grigore Moisil” din Bucureşti. Această initiativă îşi are sorgintea în încercarea IFA (www.ifa-mg.ro) de a cultiva în tineri dorinţa de a învăţa, de a înţelege Natura, precum şi de a le descoperi şi stimula capacităţile creatoare.

Simpozionul „IFA 2011”, desfăşurat în data de 21 decembrie 2011, a marcat 55 de ani de la înfiinţarea institutului (IFA, la şase ani după înfiinţarea Institutului de Fizică al Academiei - primul institut de cercetare ştiinţifică din ţară!), ultimii trei ani reprezentând o perioadă de reconstrucţie şi întărire a capacităţii IFA de a contribui la creşterea potenţialului cercetării de fizică din România. La eveniment au participat şi personalităţi din comunităţile ştiinţifice, academice, industriale şi guvernamentale, de la noi şi din străinătate. Programul simpozionului a inclus prezentarea principalelor activităţi şi rezultate ale institutului în anul curent, perspective pentru perioada următoare, precum şi acordarea distincţiilor IFA pentru anul 2011.

În privinţa realizărilor prezente, „agenda de lucru” a IFA a cuprins: managementul programelor europene de cercetare EURATOM-Fuziune şi CERN, cooperarea cu Comisariatul pentru Energie Atomică şi Energii Alternative (CEA) din Franţa, precum şi coordonarea şi participarea alături de 16 instituţii de cercetare şi învăţământ din ţară la realizarea proiectului „Evaluarea potenţialului românesc de cercetare în domeniul fizicii şi elaborarea strategiei naţionale de cooperare internaţională” (ESFRO/2009-2011).


Atelier de creatie tehnico-stiintifica
la IFA destinat elevilor


Distincţiile IFA, idee înfiripată încă din 2008 şi concretizată abia în anul următor, au fost înfiinţate în semn de omagiu pentru valorile trecutului dar şi de apreciere pentru cele ale prezentului. În acest sens, au fost decernate Premii IFA tinerilor câştigători (şi recâştigători) ai olimpiadelor internaţionale de fizică şi astrofizică desfăşurate în anul 2011. Olimpicii noştri, unii dintre ei deja studenţi la marile universităţi din lume, ne-au mărturisit că au venit cu mare bucurie la IFA pentru aprecierea care simt că le este acordată aici. Am interpretat acest mesaj, şi îl retransmit întregii cercetări româneşti, ca pe o mare datorie pe care o avem faţă de aceşti tineri excepţionali: să le acordăm şansa de a se realiza „acasă”. Au fost înmânate de asemenea scrisori de mulţumire coordonatorilor care au asigurat pregătirea profesională şi psihologică a olimpicilor noştri. Simpozionul s-a încheiat cu acordarea Medaliilor IFA unor personalităţi ale vieţii ştiinţifice româneşti, în semn de apreciere pentru activitatea şi realizările acestora.

Moştenirea ştiinţifică a IFA, care este a noastră, a tuturor, se datorează unui trecut la temelia căruia au stat munca, demnitatea şi dăruirea. Aceste valori fundamentale s-au regăsit şi continuă să se regăsească în conştiinţa multora, tineri sau vârstnici. Continui să cred, cu toată convingerea, că împreună putem realiza o Nouă IFA care să ducă mai departe prestigiul acestei instituţii simbol al Fizicii Româneşti.

Dr. Florin Buzatu,
Director General IFA



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite