Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Financiar-Bancar >> Stiri si comunicate

Cum se instruiesc angajaţii din sectorul financiar-bancar?

29 Februarie 2012



Institutul Bancar Român (IBR) a prezentat recent primele rezultate ale unui proces intensiv de actualizare atât tehnologică cât şi a formei de instruire profesională, susţinut prin utilizarea fondurilor europene.
Proiectul POSDRU/81/3.2/S/53966 a demarat în 2010 prin realizarea unei analize extensive a nevoilor de formare profesională axate pe utilizarea noilor tehnologii informatice în flexibilizarea forţei de muncă din sectorul financiar-bancar, prin susţinerea adaptabilităţii şi creşterea competitivităţii în noile condiţii în care îşi desfăşoară activitatea băncile. Pe baza contribuţiei unor experţi de renume din sector, au fost elaborate două cursuri de iniţiere şi perfecţionare în informatică.
Ce aduc nou cursurile IBR?
În primul rând conţinutul. Acesta este actualizat cu ultimele tendinţe în domeniul tehnologiei informaţiei. De exemplu, este primul curs de formare profesională din România care conţine capitole de instruire privind utilizarea soluţiei Office 2010, celelalte cursuri de pe piaţă, susţinând instruiri pe versiunile anterioare 2003 sau 2007. Cursurile acoperă subiecte de actualitate, de exemplu domeniul securităţii IT, atât de încercat în ultimii ani, noile tehnologii privind sistemele de plată, sau canalele alternative de distribuţie, utilizarea Internetului în scopul susţinerii activităţilor de business, soluţiile de tip CRM etc.
Din punctul de vedere al formei de predare, o altă premieră: cursurile sunt în sistem hibrid: beneficiind atât de predarea în sistem clasă, cât şi de o platformă de e-learning disponibilă cursanţilor non-stop, pentru dezvoltarea deprinderilor în momentul învăţării, dar şi pentru aprofundarea cunoştintelor dupa finalizarea instruirii clasice.
Cursurile se derulează la nivel naţional, în peste 15 oraşe, prin contribuţia directă a IBR şi a partenerilor din proiect (Şcolile Române de Afaceri Satu-Mare şi Bucureşti şi Siveco România, care a furnizat platforma multimedia şi portalul proiectului).
Grupul ţintă este format dintr-un număr apreciabil, de 1500 de angajaţi din sectorul financiar-bancar. Cursurile sunt certificate CNFPA.
Afluxul mare de solicitări de înscriere la cursuri, numărul cererilor fiind de două ori mai mare decat locurile disponibile, demonstreaza nevoia de instuire profesională din domeniu. Inscrierile fiind individuale, aceasta situatie dovedeste o nouă realitate, intr-un fel - interesul personal de a fi competitiv, de a fi apt pentru noile cerinţe profesionale. Criza generează o conştientizare la nivel individual ca trebuie sa fii mai bun, mai competitiv, mai efficient, iar utilizarea tehnologiei informatice îţi poate furniza pârghii şi argumente foarte importante.
Raspunsurile chestionarelor de feedback dovedesc că atât direcţia cât şi forma sunt cele corecte, peste 95% dintre cursanţi apreciind bine sau foarte bine conţinutul, forma de predare şi prezentare, instrumentele şi cunoştiintele puse la dispozitie, performanţa formatorilor acreditaţi.
Ce este grupul interregional?
Activitatea de formare este insoţită de activitatea unui grup de lucru interregional, de aproximativ 200 de specialişti din domeniul financiar-bancar, atât din zona de HR, cât şi de experti bancari, sau în tehnologii informatice, inclusiv asociaţii IBR de la nivel naţional. Aceştia, utilizând portalul proiectului, beneficiază de un forum de dezbateri a subiectelor de interes privind nevoile sectorului in care lucrează dar şi de o platformă de videoconferinţă pentru realizarea intâlnirilor virtuale de lucru.
Tehnologii moderne pentru suportul formării profesionale
Datorită acestui proiect IBR s-a retehnologizat. Pentru susţinerea activităţilor grupului de lucru interregional si a activităţii de formare profesională, s-a achiziţionat in cadrul proiectului o infrastructură de procesare si de comunicaţii performantă, de la servere, sisteme de reţea locală, sisteme de securitate prin Internet, până la platformă de videoconferinţă şi portalul multimedia al proiectului pe care sunt înregistraţi deja peste 1.700 de utilizatori, atât cursanţi cât şi participanţii la grupul de lucru interregional şi membrii proiectului.
Prin aceste tehnologii, IBR susţine in mod direct accesul personalului din sectorul financiar-bancar la nivel national la o instruire profesională care sa le crească adaptabilitatea, performanta, eficienta si competitivitatea la locul de munca.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite