Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Financiar-Bancar >> Stiri si comunicate

ING Bank lansează ING Fast Pay

29 Februarie 2012



ING Bank lansează o nouă modalitate de plată a facturilor de utilităţi din România: serviciul ING Fast Pay, disponibil prin intermediul noii versiuni Home’Bank pentru smartphone-uri. Odată cu lansarea acestei facilităţi pentru telefoanele inteligente, clienţii ING îşi vor putea plăti facturile la utilităţi într-un mod simplu şi flexibil, de oriunde s-ar afla şi fără a mai depinde de un computer sau ghişeu.


Fast Pay este primul serviciu din România care permite utilizatorilor să plătească facturile la utilităţi folosindu-se doar de un smartphone cu camera foto. Cu ajutorul acestei facilităţi, clienţii ING îşi pot plăti factura în doi paşi simpli:

Pas 1: scanează factura cu ajutorul camerei foto
Pas 2: confirmă tranzacţia. În urma scanării codului de bare de pe factură, datele de plată vor fi încărcate automat, fără a mai fi necesară realizarea altor acţiuni suplimentare.


Această facilitate inovatoare de plată reprezintă varianta adaptată pentru telefoane mobile a serviciului ING Plăţi Express (Express Payments), sistemul de plăţi fără numerar lansat în premieră pentru România în 2008 şi disponibil în prezent la toate unităţile Self’Bank din sucursalele ING Bank.



„În fiecare an, ING Bank a lansat servicii inovatoare pentru a oferi clienţilor săi cât mai multă flexibilitate şi a-i ajuta să efectueze operaţiunile financiare rapid şi simplu. Din acelaşi motiv, am dezvoltat o nouă versiune a serviciului Home’Bank adaptat pentru telefoane inteligente, aplicaţie care include atât funcţiunile existente în varianta online, cât şi ING Fast Pay, un nou serviciu de plată rapidă a facturilor la utilităţi, lansat în premieră în România”, a declarat Ştefan Radu, Director Product Management & Direct Channels ING Retail Banking.

Noua versiune ING Home’Bank pentru smartphone-uri permite realizarea unei game largi de operaţiuni bancare: accesarea şi verificarea situaţiei conturilor, efectuarea de plăţi şi transferuri în lei între conturile curente deschise la ING Bank sau către conturi deschise la alte bănci, verificarea istoricului tranzacţiilor recente sau efectuarea de schimburi valutare. În plus, în afara acestor servicii şi a facilităţii Fast Pay, utilizatorii vor putea localiza acum şi ATM-urile ING Bank, prin intermediul opţiunii ATM Locator.


Aplicaţia ING Home’Bank este disponibilă pentru telefoanele cu sisteme de operare iOS şi Android şi poate fi utilizată în toate reţelele de telefonie mobilă, fără costuri de instalare sau de utilizare. Aplicaţia va fi disponibilă gratuit pe App Store pentru utilizatorii iPhone şi pe Android Market pentru utilizatorii de smartphone-uri cu sistem de operare Android. Autentificarea se realizează cu ajutorul Digipass-ului, folosind codul de utilizator şi parola deja înregistrate pentru ING Home’Bank.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite
Selegean SErgiu
ING este cea mai prosta banca. Cunosc pe cineva care are o firma si care a avut un cont la ei deschis, uneori se intampla sa aiba popriri , ca sa se faca plata popriri omul respectiv suna la Bucuresti, ca astia de la Arad nu pot sa faca nimic , hu fac nimic altceva decat deschid si inchid conturi si ajuta omul sa faca plati prin internet banking, dupa ce suna dureaza intre 3-5 zile lucratoare ca sa se faca plata popriri , motivele invocate de banca pentru acesta intarziere sunt ca au multe popriri de platit, ei fac doar 20 de popriri pe zi ( ceea ce mi se pare foarte putin , este chiar o absurditate) si ca platile se fac in ordinea prioritatilor. I s-a spus ca alte banci cum ar fi Raifessein Bank si Banca Transilvania fac plata a doua zi dupa ce sunt anuntati. Chiar s-a gandit bine ca stiu de concurenta dar ei nu practica acest lucru ca oricare banca serioasa si care se respecta. Tot cand are popriri si incaseaza , prostii de la ING nu pun deoparte suma ramasa dupa impartirea sumei incasate ( suma aferenta popriri suma ramasa dupa poprire) , din nou se suna la Bucuresti si dureaza o ora pana se deblocheaza contul. Si la persoane fizice , procedeaza la fel, in sensul ca in cazul unei popriri , tot trebuie sunat la Bucuresti , ca stia de la Arad nu pot face nimic, nu te ajuta cu nimic. Orice problema ai,mica sau mare,astia de la Arad iti spune sa suni la Bucuresti. Si inca o chestiune : telefonul din agentie la care poti suna este situat intre bancomate si oricine poate auzi date confidentiale. Ceea ce mi se pare o alta absurditate a acestei banci. In final pot afirma ca are dreptate domnul Mircea Badea cu articolul sau de pe blogul sau intitulat " ING este moartea" . Indemn: Fugfiti cat puteti de ING !
19 Decembrie 2014, 02:25:42
Ha!
Selegean Sergiu, impuscate! Ai tu cont la ING? Cunostinta ta sa vorbeasca nu tu,ca nu esti avocat! Si daca angajatii ING din Arad sunt incompetenti nu inseamna ca ING este devină! Si nu ar trebui sa aiba popriri in primul rand,orice banca iti face probleme daca ai popriri si nu ai bani in cont la data scadenta!
16 Decembrie 2015, 04:49:02