Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Enterprise Applications >> ECM >> Stiri si comunicate

Docentris şi Canon România au prezentat soluţii complete de capturare a informaţiei

06 Martie 2012



Docentris, companie din grupul Scop specializată pe zona soluţiilor de tipul Enterprise Content Management, a organizat recent, în parteneriat cu Canon România, un eveniment dedicat prezentării soluţiei proprii de Document Management, Windream, precum şi a echipamentelor hardware specifice. Evenimentul, a fost structurat pe două zile: prima a reunit sub titulatura „Let’s SCAN“ prezentări ale soluţiilor Canon de scanare şi a aplicaţiei Docentris de Document Management, iar cea de a doua („Angry colours: A3 & 3D color Size matters: A0“), soluţii de tipar personalizat de date variabile.
Prima zi a evenimentului a fost deschisă de Radu Ionescu, director de vânzări şi marketing Docentris, care a prezentat succint principalele cerinţe cu care se confruntă compania sa din partea clienţilor pe zona de Document Management şi Printing&Imaging. Cerinţe care se axează, în principal, pe nevoia identificării şi controlului costurilor. Potrivit directorului Docentris, piaţa manifestă un interes constant pentru soluţia externalizării către furnizori de servicii pe această zonă, dar şi pentru modelul Software-as-a-Service, direcţi în care compania va lansa în curând o ofertă.
Cea de a doua prezentare i-a aparţinut lui Victor Matei, Partner Channel Manager Canon Romania, care a înfăţişat vârfurile de gamă ale noii oferte Canon (structurată pe cinci niveluri: Personal, Desktop Workgroup, Departamental, Low-Volume Production şi Mid-Volume Production). Astfel, nominalizările făcute de reprezentantul Canon din vastul portofoliu al companiei japoneze au fost: echipamentele compacte DR-C 125, DR-M 160 şi DR-M 140, precum şi scanerele de mare volum DR – 6050C, 7550C şi 9050C, care oferă o viteză superioară de printare şi procesare a imaginii. Un punct forte al ofertei Canon evidenţiat în cadrul prezentării a fost pachetul software complex şi de valoare cu care vin dotate echipamentele, dar şi numeroasele îmbunătăţiri aduse acestora, cum ar fi senzorii Ultrasonic Multifeed Detection, care permit scanerelor să detecteze paginile lipite, senzorii care pot detecta prezenţa agrafelor sau capselor metalice, oprind procesul de scanare, tehnologiile de identificare automată Autocolor, de orientare a textului, a formatului etc.
Cea de a doua sesiune a evenimentului, care venit în completarea prezentării echipamentelor de scanare Canon, a fost susţinută de Dan Guran, Manager soluţii de procesare documente Docentris, care a detaliat procesul de capturare a informaţiilor, parcurgând ulterior etapele de extragere, arhivare şi regăsire a acestora, prin intermediul soluţiei de Document Mangement Windream. O atenţie deosebită a fost acordată prezentării modulului de stabilire a fluxurilor de lucru cu ajutorul Windream, etapă detaliată prin numeroase exemple.
Prima zi a evenimentului a fost încheiată cu un workshop interactiv, care a permis audienţei să abordeze punctual problemele specifice de business, specialiştii Docentris şi Canon România prezentând în detaliu soluţiile adecvate.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite