Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

Inginer romān, angajat al Alcatel-Lucent, depune la EPO o propunere de brevet

19 Martie 2012



Andrei Rusan, LTE Network Engineering Expert în Alcatel-Lucent, a depus la Biroul European pentru brevete (EPO) propunerea sa de brevetare: „Network Entity, System, Method and Computer Program for Streaming Data” (Entitate de Reţea, Sistem, Metodă şi Program informatic pentru transmiterea de date), o solutie pentru o calitate superioară a serviciilor video în 4G (LTE). Înregistrarea a fost finalizată, iar decizia de patentare urmează a fi comunicată la mijlocul anului 2013 după analizarea propunerii de către EPO.


Studiile întreprinse şi munca depusă de Andrei Rusan timp de 2 ani au dat naştere unei noi arhitecturi, care integrează un controlor de limită al sesiunii (SBC) cu funcţionalitate video în centrul tehnologiei LTE. O nouă configurare personalizată pentru SBC a fost creată permiţând interconectarea modulelor pentru a susţine o calitatea a serviciului (QoS) dinamică pentru serviciile video RTSP. O soluţie dinamică de QoS pentru serviciile video va fi astfel disponibilă şi uşor de integrat.
Mircea Strugaru, în prezent Directorul diviziei de Applications R&D, a fost primul inginer roman din Alcatel-Lucent care a depus la EPO o propunere de brevetare în 2009 pentru o soluţie de Media Sharing (PeCMan – gestionarea conţinutului personal). PeCMan este un instrument de gestionare al conţinutului Internet relevant pentru utilizator şi a fost dezvoltat de ingineri români împreună cu colegi belgieni din cadrul Laboratoarelor Bell. Mai mult, propunerea de brevetare a fost confirmată ca invenţie de către EPO în 2010, devenind astfel un produs Alcatel-Lucent.


„Sunt foarte bucuros că doi ani de muncă susţinută au dat naştere unui concept şi că acum soluţia propusă se califică pentru o cerere de brevet. Dat fiind profesionalismul comisiei interne din cadrul Laboratoarelor Bell, precum şi analiza complexă anterioară aprobării, propunerea de brevetare este un succes cu care ne putem mândri de pe acum! Din punct de vedere personal, parcurgerea acestui întreg proces a reprezentat o experienţă deosebit de valoroasă pentru mine“, a declarat Andrei Rusan, LTE Network Engineering Expert în divizia Wireless, Alcatel-Lucent România.



Andrei Rusan, în vârstă de 30 de ani, a fost student al Universităţii Politehnice din Timişoara, în cadrul Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii. Şi-a continuat studiile post-universitare la Oulu Polytechnik (Finlanda) şi este înscris, în prezent, într-un program de doctorat în cadrul Universităţii Politehnice din Timişoara. Înainte de a se alătura companiei Alcatel-Lucent în 2007, Andrei a fost lector la Universitatea Oulu Polytechnik din Finlanda şi la Universitatea din Palermo, Italia.


„Munca depusă de Andrei confirmă faptul că avem o echipă de profesionişti de calibru mondial în centrele de competenţă R&D din Timişoara. Încă o dovadă că inginerii români inovează. Mă bucură faptul că specialiştii de aici lucrează pe tehnologii relevante pentru clienţii noştri şi care constituie o prioritate pentru Alcatel-Lucent la nivel global, precum: LTE, Optică şi Aplicaţii. Ei contribuie astfel cu inovaţii relevante, recunoscute la nivel global. Vom continua să investim în cea mai importantă resursă a noastră – resursa umană”, a declarat Raoul Ros, Country Senior Officer pentru Alcatel-Lucent România.


În Timişoara, Alcatel-Lucent deţine o infrastructură de reţea R&D LTE complet funcţională. Echipa de R&D din România este integrată în organizaţia de R&D pe tehnologia LTE la nivel global. Cele câteva sute de ingineri din Timişoara lucrează în colaborare cu echipele de R&D specializate în tehnologia LTE la nivel global pentru a livra o soluţie de top, atât pentru contractele comerciale din întreaga lume, cât şi pentru proiectele pilot din regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa). Experţii din Timişoara au fost implicaţi în implementarea primelor reţele LTE din lume: SUA, Rusia, Italia, Spania, Slovenia, Emiratele Arabe Unite.
În februarie 2011, Alcatel-Lucent s-a bucurat de un mare succes realizând prima demonstraţie publică din România a capabilităţilor tehnologiei 4G/LTE (Long Term Evolution). Puteti citi despre centrul R&D din Timisoara si aici: http://www.marketwatch.ro/articol/10268/Provincia_surclaseaza_capitala_la_nivel_de_centre_RD/



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite