Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Creşte piaţa de training īn project management

17 Aprilie 2012



Orientarea pe proiecte este o strategie din ce în ce mai des adoptată de către companii, de aceea specialiştii cred că piaţa de training în project management va continua să crească şi în acest an. De asemenea, în piaţa românească au început să se consolideze tendinţele remarcate încă din 2009 şi 2010, în care clienţii cer mai degrabă cursuri de scurtă durată, foarte flexibile, care să le permită să îşi continue fără întrerupere activitatea profesională.

Anul trecut, cel mai cerut curs de project management organizat de Axioma Solutions a fost PM@Work, un curs de 3 zile orientat către soluţii practice, în urma căruia participanţii obţin rezultate mai bune la locul de muncă încă de a doua zi.


Marian Ştirbescu,
Product Manager &
Trainer Axioma Solutions


„Este un curs cu accent foarte mare pe partea practică. Probabil şi de aici a venit atractivitatea. Anul acesta, până în acest moment, cel mai căutat curs este PMP Exam Preparation, curs de pregătire pentru certificare PMI. Şi, dacă ţinem cont şi de cererile pentru perioada următoare, trendul pare să fie acelaşi. De câţiva ani ne-am propus şi am reuşit să organizăm măcar un curs de Project Management în fiecare lună”, spune Marian Ştirbescu, Product Manager & Trainer Axioma Solutions.

În 2012, compania va oferi cursul Business Presentations pe baza metodei SCOP (Structure and Content Oriented Presentations). Din luna martie a acestui an, Axioma a devenit delivery partner pentru CompTIA şi va organiza cursuri de pregătire pentru certificarea CompTIA Project+ şi CompTIA IT for Sales.

Unul dintre cele mai cerute programe oferite de Codecs a fost cel de Management de proiect (MZT865), pe care compania îl organizează împreună cu Open University din Martea Britanie.


Dr. Rodica Rădulescu,
Director CODECS Business School


„Este un curs de 6 luni care se adresează persoanelor care doresc să dobândească atât cunoştinţele, cât şi tehnicile necesare pentru managementul proiectelor, inclusiv al proiectelor cu o componentă tehnologică. Foarte căutate au fost şi cursurile de training pe care le oferim în parteneriat cu 360 Solutions din Statele Unite”, spune Dr. Rodica Rădulescu, Director CODECS Business School.

Management de proiect (MZT865) este cel mai important program de acest fel pe care îl oferă Codecs, fiind introdus la începutul anului 2000 şi înregistrând până în prezent peste 9.000 de absolvenţi. În 2011, Codecs a oferit si programul de Project Management Process Framework, Training – Microsoft Process şi cursurile de training dedicate clienţilor corporativi. Aproape 50% din totalul cursanţilor la programul de Management de proiect activează în domenii tehnice.

În acest an, compania va continua să dezvolte programele de pregătire managerială împreună cu Open University.

„Anul trecut am lansat noua generaţie a Certificatului Profesional în Management şi avem discuţii cu partenerii noştri britanici cu privre la o noua structură a programului de MBA. Vă pot spun cu certitudine că vom acorda o atenţie din ce în ce mai mare centrelor noastre regionale de la Timişoara, Constanţa sau Braşov. Reţeaua de centre regionale a fost unul dintre cele mai importante avantaje competitive ale CODECS pe piaţa de training din România şi vrem să revitalizăm această reţea şi să o adaptăm la realităţile actuale de pe piaţă. Nu în ultimul rând, vom continua să ne extindem către zone de activitate pe care nu le acoperim în prezent, cum ar fi sectorul medical şi domeniile tehnice”, a precizat Rodica Rădulescu.

În anul 2011, EXELO a avut în implementare câteva proiecte mari, care au combinat managementul de proiect, analiza de business, abilităţile de business şi coaching.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite