Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

VDI, īntre economii şi costuri ascunse

17 Aprilie 2012



Economiile reprezintă unul dintre principalele argumente promovate de vendorii de soluţii de tip Virtual Desktop. Pentru atingerea acestui obiectiv, trebuie însă analizate cu atenţie o serie de elemente nu atât de evidente la o primă evaluare.

76,5% din participanţii la un studiu asupra beneficiilor urmărite prin adoptarea Virtual Desktop Infrastructure (VDI Survey Results 2010 – Xangati) au indicat reducerea costurilor operaţionale drept principal obiectiv. Un rezultat firesc în actualul context economic, care a obligat companiile să caute soluţii de reducere consistentă a costurilor. Iar din ce în ce mai multe companii, care au demarat planuri drastice de economii încă de acum 3-4 ani, reducând bugetele IT şi stopând investiţiile în infastructură, se află acum în faza în care nu mai pot ocoli problema înlocuirii parcului de calculatoare deţinute.
Însă, la momentul actual, costurile sunt analizate cu mai multă atenţie decât înainte de 2008 şi costul total de proprietate (Total Cost of Ownership – TCO) a devenit un element din ce în ce mai important în luarea deciziilor de achiziţie. Sub presiunea crizei economice, companiile au conştientizat faptul că, pe lângă costul de achiziţie necesar înlocuirii parcului de calculatoare, există încă multe alte costuri operaţionale adiacente. Care nu sunt deloc neglijabile.

De unde provin economiile?

Aşa se face că, atrase de promisiunea reducerii de costuri, din ce în ce mai multe companii iau în calcul o potenţială migrare către o infrastructură de tipul Virtual Desktop. Argumentul că terminalele de tip „thin client“ au o durată mai mare de viaţă (de 2-3 ori mai mare decât a PC-urilor clasice) promite deja o economie considerabilă. Apoi promisiunea reducerii gradului de încărcare al departamentului IT, respectiv creşterea nivelului de eficienţă al acestuia reprezintă o altă sursă sigură de economii, având în vedere că, potrivit statisticilor, costul total de suport pe o durată de 3-4 ani este egal cu de 3-5 ori preţul de achiziţie al desktop-ului clasic (raportat la durata de viaţă a respectivului PC).
Iar dacă în ecuaţie se mai adaugă şi cele-lalte argumente specifice tehnologiei VDI, precum:
- asigurarea unui nivel superior de securitate a datelor (update-uri de securitate realizate centralizat şi în mod automat);
- posibilitatea monitorizării şi eficientizării activităţii angajaţilor (prin crearea de profiluri dedicate pe tipul de activitate şi limitarea accesului la aplicaţiile care nu sunt necesare activităţii cotidiene);
- un grad superior de flexibilitate şi elasticitate (care permite, mai ales, integrarea rapidă şi managementul centralizat al device-urilor mobile);
- posibilitatea dezvoltării facile a unor medii-platforme de lucru colaborativ;
- asigurarea unui nivel superior de disponibilitate a datelor; pledoaria în favoarea adoptării unei infrastructuri de tip Virtual Desktop capătă consistenţă.

Şi totuşi...

Şi totuşi, aşa cum sintetiza recent un vendor local de tehnologii VDI, „Soluţiile Virtual Desktop nu sunt pentru orice companie“.
Argumentele sunt numeroase. Primul dintre acestea, şi printre cele mai importante, este cel al volumului parcului de calculatoare. Conform specialiştilor, luarea în calcul a unei infrastructuri de tip Virtual Desktop nu face sens decât în cazul companiilor care au un volum de PC-uri de la 50 de staţii de lucru în sus. Alte opinii plasează limita inferioară undeva în jur de 100 de PC-uri.
Argumentul volumului este unul important, dar nu singurul. La acesta se adaugă cel al tipului de activităţi pe care îl desfăşoară angajaţii respectivei companii. Implementarea unui proiect de tip Virtual Desktop impune crearea unor profiluri de utilizatori, pe baza activităţilor şi tipului de aplicaţii pe care le folosesc aceştia.
Ori, logica argumentului reducerii efortului de administrare impune limitarea la cât mai puţine astfel de profiluri. Însă nici „uniformizarea“ cerinţelor şi nevoilor utilizatorilor nu reprezintă o soluţie, deoarece poate genera o reducere drastică a eficienţei acestora. (Şi aşa specialiştii avertizează asupra scăderilor inerente de eficienţă în faza post „go-live“, în care utilizatorii trebuie să se obişnuiască cu noul mediu de lucru.)
Înainte de a trece efectiv la crearea profilurilor, trebuie făcută, însă, o analiză care să permită stabilirea unor „tipologii“ de utilizatori. Iar aici apare o altă problemă – cea a numărului şi tipurilor de aplicaţii pe care aceştia le folosesc. Problema rezidă în faptul că nu toate aplicaţiile pot fi virtualizate şi/sau sunt compatibile cu soluţia Virtual Desktop luată în calcul. Iar înlocuirea acestora înseamnă un cost în plus.
Dacă, din cauza diversităţii prea mari de tipuri de utilizatori şi/sau a incompa-tibilităţii aplicaţiilor folosite, se alege soluţia unei arhitecturi hibride, respectiv menţinerea unui număr de desktop-uri clasice în paralel cu o infra-structură Virtual Desktop, situaţia devine delicată. Şi asta pentru că, aşa cum menţionam anterior, volumul joacă un rol important în eficienţa/rentabilitatea unui proiect de tip VDI. De altfel, rentabilitatea unui astfel de proiect este calculată pe o durată de 3-5 ani, echivalentă cu durata de viaţă a unui PC clasic.

Alte costuri

În afară de problemele menţionate anterior, atunci când se face o estimare a economiilor pe care le poate genera un proiect VDI, trebuie luate în calcul şi alte costuri care nu sunt atât de evidente în faza iniţială de evaluare.
Deşi cel mai frecvent „cost ascuns“ invocat este cel al licenţelor, există alte centre de cost care trebuie analizate cu atenţie. Desigur, licenţele reprezintă un cost important, care trebuie analizat comparativ, mai ales că politicile de licenţiere diferă în funcţie de furnizor. Dar nu poate fi inclus în categoria „hidden costs“.
O problemă reală, a cărei rezolvare trebuie căutată cu atenţie, este cea a spaţiului şi suportului de stocare care trebuie să deservească o infrastructură de tip Virtual Desktop.
Dimensionarea corectă a acestui spaţiu, astfel încât să asigure flexibilitatea necesară unei posibile extinderi ulterioare a proiectului VDI, nu este un exerciţiu facil şi influenţează direct costul de achiziţie. La acestea se adaugă costurile legate de instalare, administrare şi management. Iar toate aceste operaţiuni necesită competenţe specifice, mai ales dacă se doreşte utilizarea eficientă a stocării, respectiv punerea în practică a unor concepte de optimizare precum „thin provisioning“, deduplicare sau „tiered storage“.

Apelul la consultanţă

Costurile implementării unui proiect VDI nu sunt mici.
Dar un proiect IT nu are menirea de a furniza cea mai ieftină soluţie posibilă, ci cea mai rentabilă soluţie care satisface anumite cerinţe de business. Iar, dincolo de pledoariile pro-VDI, luarea în calcul şi analizarea tuturor costurilor şi aspectelor care afectează rentabilitatea unui proiect IT este un demers obligatoriu pentru orice companie care preconizează demararea unui astfel de proiect.
Raportat la numărul total de utilizatori de desktop-uri în model clasic, utilizatorii de Virtual Desktop Infrastructure reprezintă, încă, o minoritate. Şi, deşi an de an se anunţă creşterea iminentă a numărului lor, proiectele VDI nu sunt foarte numeroase. Cel puţin pe plan local. De aceea, pentru o companie care nu deţine competenţe pe această zonă, apelul la consultanţă şi/sau la suportul oferit de vendor şi/sau partenerul de implementare este imperios necesar.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite