Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Managementul identităţii – un proiect MCSI embrionar

17 Aprilie 2012




În cadrul PISEG, instituţiile publice pot publica propriile servicii şi pot crea alte tipuri de servicii pentru cetăţeni.

Componenta Punctul de Contact Unic (PCU), parte integrantă a proiectului, permite libera circulaţie a prestatorilor de servicii din toate statele membre, facilitând accesul la informaţii şi servicii online uşor de accesat şi utilizat, fără restricţii de spaţiu sau timp.

Ca urmare a implementării acestui pro-iect, spun oficialii CNRD, va creşte accesibilitatea la serviciile publice disponibile prin Sistemul Electronic Naţional – componenta e-guvernare, precum şi numărul de utilizatori ai acestora. Practic, această platformă de autentificare unică naţională este un element de infrastructură care va fi utilizat de către toate sistemele prin care se oferă servicii publice electronice.

Platforma electronică este structurată pe două componente majore:

- Punctul de contact unic (PCU) – componenta se adresează mediului de afaceri şi implementează prevederile Directivei Servicii a Parlamentului European şi a Consiliului prin care Statele Membre trebuie să asigure printr-un punct de contact unic electronic (PCUe) accesul prestatorilor de servicii, de la distanţă şi prin mijloace electronice, la informaţii, proceduri şi formalităţi necesare accesului la activităţile de servicii ale acestora, în special declaraţii, notificări sau cereri necesare pentru obţinerea autorizării ori exercitării activităţilor de servicii.

- One-stop-shop (OSS) – prin această componentă se implementează un birou unic virtual ce are ca scop unificarea, reducerea şi transpunerea în format electronic a procedurilor administrative în relaţia cu cetăţeanul, obligaţie asumată de Guvernul României prin Planul Naţional de Reforme (PNR) corelat cu strategia Lisabona relansată.

La sfârşitul lunii iulie 2011 s-a finalizat ultima activitate din cadrul proiectului, şi anume Auditarea proiectului din punct de vedere financiar, inclusiv auditarea securităţii reţelei şi aplicaţiei informatice.
Nu ştim când va fi finalizat acest proiect. Reprezentanţii MCSI ne-au spus că ma-nagementul identităţii electronice este un proiect de durată, care va sta la baza serviciilor de e-guvernare din România.

Punctul de Contact Unic

Prin Punctul de Contact Unic electronic, la care va fi conectată administraţia publică centrală şi alte autorităţi competente, se vor putea îndeplini, de la distanţă, prin mijloace electronice, următoarele proceduri şi formalităţi:

- ansamblul procedurilor şi formalităţilor necesare pentru accesul la activităţile de servicii ale acestora, în special declaraţiile, notificările sau cererile necesare pentru obţinerea autorizării, inclusiv cererile de înscriere într-un registru;
- orice cereri de autorizare necesare pentru exercitarea activităţilor de servicii.

Prin intermediul Punctului de Contact Unic electronic, la care trebuie conectate autorităţile competente, clienţii (cetăţeni sau companii din mediul de afaceri) trebuie să poată îndeplini de la distanţă, prin mijloace electronice, toate procedurile şi formalităţile necesare înregistrării, autorizării şi desfăşurării unei activităţi de prestare de servicii pe teritoriul României, indiferent de Statul Membru de origine al furnizorului, în conformitate cu prevederile Directivei Servicii.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite