Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Konica Minolta prezinta la Drupa 2012 noua strategie centrata pe client

18 Aprilie 2012



Konica Minolta Business Solutions Europe lansează în cadrul Drupa 2012, expoziție de referință pentru industria tipografică, un nou concept cuprinzător de fidelizare şi satisfacere a clientului, sub numele de Digital 1234.
Noua direcție propune un alt fel de abordare în pornirea unei afaceri şi anume concentrarea maximă asupra nevoilor clienţilor. În plus, noile servicii, cum ar fi sistemul de găzduire a comenzilor de printare bazat pe aplicaţia Printgroove JT Web 5 GO, sunt create special pentru nevoile clienţilor şi vor fi prezentate pentru a sublinia strategia companiei.


Pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă piaţa de imprimante comerciale şi furnizorii de servicii de printare, Konica Minolta Business Solutions vede abordarea centrată pe client ca pe o strategie-cheie. În conformitate cu această strategie, Konica Minolta a creat Digital 1234.
,,Întrebarea cheie este: Cum putem activa astăzi afacerea dumneavoastră? Dincolo de noțiunile de consultanţă, aplicaţiile precum web-2-print sunt perfecte pentru un început de afacere. Până la 34% din clienţii companiei intenţionează să cumpere aceste tipuri de soluţii”, spune Olaf Lorenz, Konica Minolta Business Solutions Europe.


Datorită acestei cereri, Konica Minolta va prezenta a cincea versiune din suita de aplicații Printgroove JT Web. Compus din două module software flexibile - Printgroove JT Web 5 GO şi Printgroove JT Man 5 – noua versiune oferă clienţilor, în prealabil, funcţionalităţi complete precum web-2-print şi un management temeinic pentru procesul de printare. În plus, va fi introdus un nou sistem de găzduire a comenzilor de printare bazat pe aplicaţia Printgroove JT Web 5 GO.


Noua versiune îmbunătăţită este mai convenabilă pentru utilizatorii finali si, în același timp, crește flexibilitatea și eficienţa pentru administratori deoarece permite realizarea unei analize în detaliu și îmbunătățirea procesului de imprimare. Noile caracteristici şi module suplimentare, cum ar fi funcţia care efectuează verificarea înainte de printarea finală a documentelor, îmbunătăţirea posibilităţii de calcul a prețului final, o indicaţie de TVA variabilă, un sistem multi-shop şi un conector de plată online pentru Ogone, oferă în continuare sprijin pentru furnizorii de servicii de printare.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite