Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Un pas spre globalizare: Intelegerea standardelor internationale de raportare financiara

21 Decembrie 2005



Victor Kevehazi, Senior Partner la KPMG RomaniaRaportarile financiare pentru anul 2005 se vor face dupa noi standarde internationale de raportare financiara (IFRS), diferite fata de ceea ce s-a facut pana acum. Aceste
standarde au aparut datorita
globalizarii pentru a reduce diferentele dintre principalele standarde europene si cele aplicate in Statele Unite ale Americii, cu scopul de a facilita acceptarea conturilor straine de catre autoritatile de
reglementare a pietelor.


La nivel international, analistii considera ca intelegerea si cunoasterea de catre ei a Standardelor Internationale de Raportare Financiara a crescut semnificativ pe parcursul ultimului an o data cu evolutia programelor de comunicare si informare. Insa, pe masura ce analistii au aprofundat mai bine aceste standarde, nu au incredere ca astfel vor avea o imagine mai buna asupra pozitiei financiare reale a unei companii. Aceste date au rezultat din raportul „On the Theshold of IFRS”, bazat pe studiul la care au participat 100 de analisti financiari, realizat de catre KPMG International.


„Noile standarde, care vor intra in vigoare cand companiile vor raporta rezultatele lor anuale pentru 2005, sunt menite sa reduca diferentele dintre principalele standarde europene si cele aplicate in SUA, facilitind astfel acceptarea conturilor straine de catre autoritatile de reglementare a pietelor”, a mentionat Victor Kevehazi, Senior Partner la KPMG Romania.


Dintre toti participantii la studiu, 64% dintre analisti considera ca noile standarde vor contribui la cresterea transparentei informatiilor financiare, iar 77% considera ca acestea vor creste comparabilitatea dintre situatiile financiare ale companiilor din diferite tari.


„Romania va trebui, mai devreme sau mai tarziu, sa faca acest pas. Mai bine mai devreme, decat mai tarziu”, remarca Kevehazi, considerand alinierea la noile standarde un pas pentru integrarea companiilor romanesti la normele europene.


Consecventa cu care se aplica standardele
Consecventa aplicarii noilor standarde financiare are un rol important, considera 95% dintre participantii la studiu. Dintre cinci analisti, patru au incredere ca vor reusi sa faca distinctia intre schimbarile in rapoartele financiare care sunt rezultatul performantelor in afaceri si cele datorate schimbarilor in contabilitate, in timp ce acum un an doar 54% dintre analisti aveau aceasta convingere. 77% dintre analisti considera ca IFRS va avea un impact asupra preturilor actiunilor companiilor, desi parerile sunt impartite pe tema faptului ca pietele au luat in considerare acest factor in stabilirea preturilor.


Intrucat sezonul raportarilor financiare se apropie, companiile trebuie sa furnizeze informatii clare pentru a se asigura ca se face distinctia intre schimbarile contabile ca rezultat al alinierii la noile standarde si ceea ce rezulta din performantele lor in afaceri pentru 2005.


Contabilitate dificila pentru zona de fuziuni si achizitii
Cel mai putin inteles domeniu asupra caruia se aplica standardele internationale de raportare financiara, dupa cum au remarcat analistii, este cel al fuziunilor si achizitiilor datorita recentelor schimbari propuse in contabilitatea lor, schimbari care au provocat multe controverse. 88% dintre analistii interogati pretind insa ca au inteles cel mai bine prezentarea contului de profit si pierderi.


Domenii precum optiunile de cumparare a actiunilor, instrumente financiare si pensiile sunt mai bine intelese.


Trei sferturi dintre analistii financiari considera ca ei cunosc destul de bine noile standarde pentru a le putea aplica, indeosebi si datorita faptului ca in ultimul an au beneficiat de programe de comunicare si informare. Peste jumatate (54%) de asemenea cred ca lipsa unei definiri clare a profitului din exploatare conform cu standardele noi este unul din aspectele de abordat in viitor.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite