Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Domeniu >> Categorie >> Tip Continut

Oracle România şi Omnilogic au inaugurat primul Oracle Partner Hub din Romania

09 Mai 2012



Oracle România împreună cu Omnilogic în calitate de "Value Added Distributor", au inaugurat ieri primul Oracle Partner Hub din Romania, o initiativa care pune la dispoziţia partenerilor o echipă dedicată de specialişti si cele mai noi tehnologii capabile să susţină procesul de inovare continuă şi de extindere a portofoliul de soluţii Oracle oferite pe piaţa regiunii SEE (Southern and Eastern Europe).
Oracle Partner Hub-ul deschis in Campusul Omnilogic din Otopeni reprezinta cel de-al cincilea Partner HUB in zona Central si Est Europeana, celelalte fiind localizate in Praga, Moscova, Istanbul si Cracovia. Cu o suprafata de 250 mp, HUB-ul va oferi distribuitorului cu valoare adaugata (VAD) Omnilogic si partenerilor sai de servicii oportunitati de crestere si dezvoltare rapida a business-ului lor. Oracle Partner Hub este structura care va ajuta partenerii Oracle sa demonstreze beneficiile utilizarii platformelor Oracle, un loc in care partenerii pot testa sistemele Oracle intr-un mediu real, pot accesa direct expertii Oracle, pot dobandi mai multe cunostinte despre produsele si solutiile Oracle, se pot instrui si specializa astfel incat sa poata oferi asistenta in proiectele de migrare. Oracle a ales Omnilogic pentru expertiza extinsă, pentru excelenţa în livrarea aplicaţiilor, tehnologiei şi hardware-ului şi pentru modul unic de abordare a cerinţelor clienţilor comuni.


"Oracle Partner Hub ofera beneficii tangibile si valoroase partenerilor nostri: loc de intalnire si dialog, instruire, conexiuni de afaceri, acces la tehnicienii si expertiza Oracle, oportunitatea de a utiliza tehnologie de varf si de a face parte dintr-o comunitate IT profesionista. (…) Omnilogic investeşte continuu în dezvoltarea resurselor sale dedicate produselor şi soluţiilor Oracle, bazându-se pe o echipă de profesionişti specializaţi în tehnologia Oracle, cu abilităţi de vanzare, pre si post-vanzare şi marketing. Pentru toţi clienţii îngrijoraţi de costurile şi reducerea la minim a efectului de intrerupere a afacerii lor, Omnilogic pune la dispoziţie acestora mai multe echipamente demo Oracle."
Gabriel Marin – Director General, Omnilogic


"Partenerii pot profita de consultanti experimentati, care vor oferi acel suport la nivel de expert de care partenerii au nevoie pentru a migra, a optimiza si a-si valida fara probleme solutia lor cu tehnologia Oracle. Centrul de migrare ISV este echipat cu hardware si software pentru a satisface nevoi de testare si dezvoltare."
Sorin Mindrutescu, Country Leader Oracle Romania


"Oracle Partner Hub va functiona prin cooperarea permanenta dintre Oracle si Omnilogic. Este o investitie comuna si ambele parti sunt increzatoare ca activitatile viitoare vor consolida relatiile cu partenerii existenti, vor construi o comunitate puternica de parteneri si vor consolida identitatea si valoarea marcilor Oracle si Omnilogic in Romania."
Michel Clement, Vice President Central Europe Cluster Oracle

Investiţia comună a celor doua companii în Oracle Partner HUB vine să sprijine dezvoltarea continuă a ecosistemului de parteneri prin:
-Oracle Partner Academy – care oferă cursuri de instruire specializata pentru parteneri în soluţii Oracle la tarife reduse.
-ISV Migration Center – care sprijina practic şi tehnic partenerii in procesul de migrare a solutiilor existente catre Platforma Oracle
-Oracle Studio – care oferă partenerilor un spaţiu dedicat unde pot organiza prezentarea de soluţii in fata clientilor, pot avea întalniri cu alţi profesionişti şi pot organiza evenimente de networking.
-Demo Center bazat pe soluţiile "Engineered Systems" de tip Exa (Exadata Database Machine, Oracle Database Appliance).
Migrarea solutiilor de pe alte platforme pe platforma Oracle, demonstraţii tehnologice, seminarii periodice, training-uri şi workshop-uri tehnice sunt doar câteva exemple de servicii care vor fi organizate la sediul Oracle Partner Hub.
Oracle Partner Academy este facilitatea dedicata instruirii partenerilor. Cursurile sunt concepute exclusiv pentru a intruni nevoile partenerilor, ceea ce include o durata redusa a cursurilor pentru a minimiza absenta de la serviciu si accesul la instructori profesionisti, cu expertiza in domeniu.
ISV Migration Center este o facilitate disponibila tuturor partenerilor ISV care doresc sa migreze sau sa efectueze upgrade-ul solutiilor lor la cele mai recente tehnologii Oracle si ofera acces la echipamente din clasa centrelor de date de varf, experti pe produse si un mediu profesional, securizat pentru nevoile de dezvoltare si testare ale partenerilor.
Oracle Studio este un spatiu dedicat, proiectat pentru prezentarea solutiilor partenerilor, pentru desfasurarea de evenimente si pentru socializarea cu alti profesionisti in domeniu fiind oferit gratuit partenerilor. Este deschis tuturor membrilor OPN, indiferent de nivelul de venituri pentru Oracle.
Demo Center - Omnilogic a înfiinţat un demo-center în propriul său Centru de Date (Omnilogic Data Center) pentru a facilita demonstrarea soluţiilor Oracle partenerilor şi clienţilor acestora. Echipamentele demo existente in Demo-Center-ul Omnilogic sunt urmatoarele: Oracle Exadata Database Machine, Oracle Database Appliance, storage-ul ZFS3720.
Oracle Partner Hub-ul de la Bucuresti reprezinta o investitie semnificativa in Romania si ofera o oportunitate extraordinara pentru Oracle si Omnilogic de a dezvolta piata IT&C nationala. HUB-ul ofera servicii noi si profitabile partenerilor existenti, atrage noi parteneri, activeaza partenerii in vederea cresterii business-ul, creste loialitatea si implicarea acestora, consolideaza marca Oracle si profilul Omnilogic, ofera valoare adaugata tangibila comunitatii de parteneri.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite