Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

„Ne vom concentra pe zona tiparului digital, unde soluţiile şi oferta noastră sunt imbatabile“

21 Mai 2012




Răzvan Stoenescu,
Director General Document


Compania Document este unul dintre jucătorii cu cea mai îndelungată prezenţă pe piaţa locală de printing & imaging, în care activează de 18 ani, fiind totodată unul dintre principalii parteneri Xerox din România. Despre cum au evoluat atât piaţa, cât şi firma Document în aceste aproape două decenii, am discutat cu Răzvan Stoenescu, directorul general al companiei.


Firma Document este un jucător consacrat pe sectorul de printing, pe care activează încă din 1994. Cum au evoluat cerinţele pieţei locale în decursul ultimilor ani?

Cerinţele pieţei urmează, de obicei, cursul tehnologiei, al invenţiilor, inovării, care şi ele, la rândul lor, vin în urma unor necesităţi noi de aplicaţii în printing şi nu numai. În cei 21 de ani de când lucrez în acest domeniu, am asistat la numeroa-se momente importante pentru această tehnologie. La sfârşitul anilor ’90, Xerox – al cărui partener suntem încă din 1995 – lansa tehnologia digitală pentru printing/copying. Apoi au urmat aplicaţiile specifice erei Internetului, iar în urmă cu 2 ani a apărut tehnologia printării color cu cerneală solidă. Piaţa a adoptat toate schimbările tehnologice şi se bucură de fiecare avantaj pe care o noutate tehnică îl oferă.

Care sunt principalele repere cronologice din evoluţia companiei?

Primul reper ar fi 1995, când Document a semnat contracul de parteneriat – dealer, cum se numea atunci – cu Xerox Ltd. Au urmat ani grei, de formare a pieţei în România, ani în care ne-am consolidat. În 1999, asociatul meu din firma Document a hotărât să se stabilească în Statele Unite , iar eu am fost nevoit să preiau atât partea administrativă, cât şi departamentul de service. A fost şi anul în care Xerox a lansat echipamentele digitale, iar clienţii nu erau foarte pregătiţi şi s-au lăsat greu convinşi de noua tehnologie. An după an, Document a crescut, am dovedit încredere şi în 2000 am lansat logo-ul „Your office partner“. Anul 2009 a fost şi el un reper, ţinând cont de declinul economic în care am fost şi noi nevoiţi să evoluăm. S-a observat o scădere puternică a volumelor de printare, însă a crescut cu mult printarea color faţă de cea alb-negru.

Sunteţi unul dintre cei mai longevivi parteneri Xerox din România, cu o vechime de 17 ani. Cât de important a fost, pentru Document, acest parteneriat?

Prin prisma cifrei de afaceri, pot spune că business-ul cu Xerox (vânzarea de echipamente, softuri, consumabile, piese de schimb, servicii şi produse media) reprezintă peste 90%. Evident, parteneriatul cu Xerox este foarte important. La începutul anilor 2000, Xerox a trecut prin momente foarte dificile şi am asistat la schimbări esenţiale de politică, organizare şi reorganizare la cel mai înalt nivel, planuri de dezvoltare care nu ne-au fost indiferente. Chiar unul dintre Country Manager-ii acelor vremuri îmi spunea: „Când dormi în pat cu elefantul, ai grijă pe ce parte se întoarce, să nu te strivească“. Parteneriatul în afaceri eu îl înţeleg ca fiind o ecuaţie în care dai şi primeşti, te consulţi şi eşti fair cu partenerul tău. Numai astfel poţi continua un contract de exclusivitate în ceea ce priveşte distribuţia şi promovarea de echipamente Xerox.

Cât de importante sunt, în business-ul companiei, certificările ISO obţinute?

Pentru noi sunt chiar importante. Noi am luat în serios aceste procese şi certificări ale managementului de calitate. În cadrul firmei Document avem o persoană dedicată studiului asupra gradului de mulţumire în rândul clienţilor faţă de produsele şi, mai ales, faţă de serviciile oferite. În ceea ce priveşte managementul de mediu (ISO 14000), consider că în domeniul nostru este absolut necesară o astfel de certificare. În condiţiile în care tehnologia se schimbă cu o viteză atât de mare, iar aparatele de birou cu valori de sub 200 de euro au un ciclu de viaţă de maxim 4 ani, se pune acut problema casării şi depozitării unor deşeuri electronice, ca să nu mai vorbim de cartuşele de toner. Aici e un domeniu în care noi, ca furnizori de astfel de produse, ne-am propus să ajutăm cât mai mult clienţii noştri.

Aţi lansat, în urmă cu un an, magazinul virtual doc-shop.ro. Care au fost considerentele care au stat la baza acestei inţiative? Ce procent din cifra de afaceri este generat de magazinul virtual?



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite