Revista >> Mai-Iunie 2012 [Nr. 145] >> Virtualizare

Principalele provocări în proiectele VDI

Radu Ghitulescu

22 Mai 2012

De 2-3 ani, cabinetele de consultanţă cotează nişa de piaţă a soluţiilor de tipul Virtual Desktop Infrastructure (VDI) cu un potenţial solid de creştere. Cu toate acestea, numărul proiectelor VDI nu sporeşte cu viteza estimată de analişti.

Motivele pentru care proiectele VDI nu ating frecvenţa prognozată de specialişti sunt multiple şi nu ţin doar de climatul economic dificil. Care, cel puţin teoretic, ar trebui să favorizeze adoptarea VDI pe scară largă, ţinând cont de faptul că principalele beneficii oferite de acest tip de soluţii se axează pe argumentul realizării de economii consistente. Un studiu OVUM realizat la sfârşitul anului trecut indica drept principale motive ale unei companii de a investi într-un proiect de Virtual Desktop: reducerea costurilor şi simplificarea şi scăderea efortului de management al parcului de desktop-uri. Ceea ce, în final, tot o economie înseamnă.

Topul erorilor

Principalele cauze care fac ca gradul de penetrare al proiectelor VDI în piaţă să se menţină la un nivel relativ scăzut –, raportat la volumul „clasicelor“ desktop-uri – sunt provocările pe care astfel de proiecte le presupun. Care nu sunt puţine şi nici lipsite de importanţă. Ignorarea acestor provocări duce la săvârşirea unor greşeli frecvente, atât în fazele iniţiale şi în timpul implementării proiectului, cât şi post implementare.

Astfel, într-un top al celor mai frecvente erori, pe primul loc se situează greşeala de a considera un proiect VDI similar unuia de virtualizare a serverelor. Este o eroare frecventă, mai ales în cadrul companiilor care au realizat deja proiecte de virtualizare a serverelor. Iar specialiştii avertizează că diferenţele sunt majore, neputându-se transcrie „reţetele de succes“, fiind vorba de tehnologii şi soluţii diferite, dar mai ales de cerinţe diferite.

Potrivit lui Brian Maden, autorul cărţii „The VDI Delusion“, în cazul serverelor lucrurile sunt clare – se ştie cu certitudine că, în marea majoritate a cazurilor, există un număr de servere utilizate undeva sub 50% din capacitatea lor, în timp ce altele lucrează la vârf de sarcină în cea mai mare parte a timpului. Prin urmare, decizia de consolidare a serverelor cu ajutorul soluţiilor de virtualizare este corectă, mai ales că nu modifică modul de lucru al utilizatorilor finali. Ceea ce contează pentru aceştia este să aibă asigurată disponibilitatea aplicaţiilor şi un nivel bun de performanţă. În cazul desktop-urilor lucrurile nu stau însă aşa, pentru că migrarea către o structură de tipul VDI schimbă radical modul de lucru la nivelul end-user-ului. Utilizatorii finali reprezintă un mediu extrem de dinamic, cu cerinţe variate şi, mai ales, diferite, în funcţie de modul de lucru al fiecăruia.

O a doua eroare frecventă, care decurge parţial din prima, are la bază lipsa unei analize detaliate a mediului de lucru, respectiv a modului de lucru în care sunt utilizate desktop-urile. Dacă în cazul unui server este relativ uşor de evaluat gradul de încărcare şi/sau subutilizare, în cazul unui parc de desktop-uri demersul nu este atât de facil. Trebuie ţinut cont de sistemul de operare care rulează pe care fiecare calculator, configuraţia acestuia, de numărul de aplicaţii pe care fiecare utilizator le foloseşte în mod frecvent – dar şi de cele mai puţin utilizate, dar importante în desfăşurarea activităţii acestuia –, de consumul mediu de resurse etc. Iar lucrurile se complică sensibil dacă se ia în calcul şi categoria din ce în ce mai extinsă a utilizatorilor mobili. Aceste informaţii sunt utile şi, mai ales, necesare pentru că permit stabilirea „imaginii“ optime a desktop-ului virtual, dar şi dimensionarea, estimativă, a proiectului şi schiţarea arhitecturii VDI. Scopul final al acestei analize este acela de a livra utilizatorului final o experienţă cât mai apropiată de cea pe care i-o oferă desktop-ul cu care este obişnuit să lucreze, cu limitările aferente soluţiilor VDI.

Analiza detaliată permite evitarea unei a treia erori frecvente – aplicarea aceleiaşi reţete pentru toţi utilizatorii finali. Pentru evitarea acestei greşeli trebuie acceptat din start faptul că în cadrul oricărei companii există categorii diferite de utilizatori, cu cerinţe variate, în funcţie de obiectul activităţii lor. Identificarea categoriilor necesită o etapă de monitorizare, identificare şi analizare a nevoilor reale ale utilizatorilor, astfel încât să se găsească numitorul comun sub care să poată fi reuniţi mai mulţi endusers. Specialiştii avertizează că definirea categoriilor nu este un demers facil, dar este strict necesar pentru a se putea minimiza scăderile de productivitate inerente unei schimbări. La fel de adevărat este, însă, că nu se poate crea un număr prea mare de categorii de utilizatori, pentru că astfel s-ar diminua rapid beneficiul reducerii efortului de administrare şi suport.

O altă eroare care afectează direct eficienţa unui proiect VDI este dimensionarea eronată a infrastructurii proiectului. Pentru reuşita unui proiect VDI este nevoie de expertiză în evaluarea gradului de încărcare a serverelor alocate, a volumului de trafic în reţea, pentru alegerea sistemelor de stocare cele mai eficiente şi ren-tabile sub raport calitate/preţ. Sunt cerinţe la care experienţa cumulată într-un pro-iect de virtualizare a serverelor nu poate garanta un răspuns 100% corect, de aceea apelarea la expertiza unui consultant sau a partenerului de implementare reprezintă o recomandare frecventă a specialiştilor.

O ultimă greşeală – însă doar din punct de vedere al cronologiei unui proiect VDI – este ignorarea monitorizării experienţei utilizatorilor finali după finalizarea proiec-tului. Recomandarea este ca, după etapa de „Go live“, să se monitorizeze atent modul de utilizare a desktop-urilor virtuale pentru a se putea valida şi ajusta proiectul în funcţie de nevoile existente. Este o etapă necesară în proiectele VDI, pentru că soluţiile de acest tip operează cu categorii largi de utilizatori, ceea ce înseamnă că neacoperirea unei nevoi reale a acestora se poate traduce rapid în scăderi de eficienţă, respectiv pierderi cuantificabile financiar. (Spre deosebire de modelul clasic, în care, dacă utilizatorul unui desktop are o nemulţumire, aceasta nu-l afectează decât pe el...)

Costurile, inevitabila problemă

O provocare frecventă în proiectele VDI este cea a randamentului investiţiei. Majoritatea companiilor care au intenţia de a implementa un astfel de proiect pornesc de la premisa – justificată, de altfel, de mesajele vendorilor – de a obţine rapid economii consistente şi creşteri ale eficienţei. Studiile de caz au demonstrat că premisele sunt corecte, însă intervalul de timp în care se con-firmă invalidează ideea de „rapid“. RoIul unui proiect VDI nu este unul rapid şi este influenţat de o serie de factori, dintre care cei mai importanţi sunt dimensiunea proiectului şi tipul de activitate al companiei (sau măcar al utilizatorilor finali care lucrează în infrastructura Virtual Desktop).