Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

IT-ul (re)descoperă agricultura

22 Mai 2012




Rămâne de văzut ce alte companii vor mai lansa anul acesta oferte pentru informatizarea agriculturii locale.


Eugen Schwab-Chesaru,
Managing Director Eastern Europe PAC


Interes în creştere în ultimii doi ani


Potrivit estimărilor Pierre Audoin Consultants (PAC), abia în ultimii doi ani, companiile agricole, împreună cu cele din industria îngrăşămintelor chimice, s-au orientat către implementarea de soluţii software de business, însă ponderea în piaţa EAS (Enterprise Application Software) se păstrează redusă, la sub 3%. „În special companiile agricole internaţionale, prezente pe piaţa locală, dar şi traderii din domeniu sunt cele mai active din punct de vedere al adopţiei de soluţii software de business, însă se observă o cerere în creştere şi din partea companiilor locale de profil. Pe fondul creşterii exporturilor şi al amplificării proceselor de business, companiile resimt nevoia unor soluţii pentru gestiunea afacerii“, explică Eugen Schwab-Chesaru, Managing Director Eastern Europe PAC.

Zonă de interes pentru companiile străine

Interesant este că există nume-roase companii străine care oferă soluţii informatice dedicate mediului agricol local.

De exemplu, AfiBanat, care oferă soluţia AfiFarm, software de mana-gement pentru fermele de lapte şi management-ul cirezii. AfiFarm este aplicaţia companiei israeliene Afikim (promovată sub brand-ul „afimilk“), înfiinţată în 1977, care activează în 50 de ţări şi are peste 5.000 de sisteme de management al fermelor implementate în întreaga lume.

Un alt exemplu, în 2010, cu ocazia demarării programului „Soluţii informatice pentru managementul agricol“ susţinut de Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, companiile SIVECO România şi Progis Austria anunţau crearea unui program de revitalizare a sistemului agricol din România. PROGIS Software GmbH este o companie specializată în soluţii GIS şi aplicaţii informatice pentru mediul rural. SIVECO România are, însă, în palmares unul dintre cele mai importante proiecte din această zonă – sistemul informatizat dezvoltat pentru Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA). Sistemul, care asigură compatibilitatea între schemele naţionale de sprijin pentru fermieri şi schemele de sprijin ale Uniunii Europene, a fost premiat la European IT Excellence Awards 2010.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite