Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Technology >> Mobile >> Stiri si comunicate

SAP anunţă parteneriate pe zona de mobilitate cu companiile Adobe, Appcelerator şi Sencha

06 Iunie 2012



SAP, furnizor mondial de soluţii software de business, a încheiat de curând parteneriate cu companiile Adobe, Appcelerator şi Sencha, lidere pe segmentul de dezvoltare de aplicaţii mobile. În urma parteneriatelor, compania SAP va putea să integreze platforma SAP® Mobile cu platformele de mobilitate ale celor trei companii, fapt care va permite comunităţilor de dezvoltatori să realizeze mult mai eficient şi cu costuri reduse aplicaţii mobile pe platforma SAP.
Segmentul de mobilitate se dezvoltă extrem de rapid, în special pe partea de dezvoltare de aplicaţii. În prezent, a devenit critic pentru companiile private, specializate în realizarea de soluţii mobile, să sprijine comunităţile de dezvoltatori software şi astfel să contribuie la îmbunătăţirea întregului domeniu. Acest lucru va permite utilizatorilor de aplicaţii să beneficieze de o flexibilitate mai mare, care să se potrivească mult mai bine cu propria strategie de mobilitate”, a apreciat Stephen Drake, vice preşedinte în cadrul companiei de consultanţă IDC.
Prin colaborarea cu Adobe, Appcelerator şi Sencha, SAP va permite milioanelor de dezvoltatori prezenţi pe platformele de mobilitate ale companiilor partenere să realizeze aplicaţii mobile de business pe baza mai multor tehnologii disponibile la alegere şi să beneficieze de toate avantajele platformei SAP® Mobile.
Fiind lider pe zona de aplicaţii mobile de business, SAP caută constant noi modalităţi pentru livrarea de soluţii către clienţii şi partenerii noştri, contribuind astfel la evoluţia acestui segment de piaţă. Împreună cu Adobe, Appcelerator şi Sancha, furnizori de top pe segmentul de dezvoltare de aplicaţii mobile, vom permite accesul unei mari comunităţi de dezvoltatori software, care vor pot putea dezvolta propriile aplicaţii pe platforma noastră”, a declarat Sanjay Poonen, preşedintele diviziei de Global Solutions din cadrul SAP AG.

Adobe: PhoneGap
PhoneGap este cel mai cunoscut mediu de rulare pentru aplicaţii mobile hibride care permite dezvoltatorilor software să realizeze aplicaţii mobile prin intermediul tehnologiilor Web, precum HTML5. Aplicaţiile realizate cu ajutorul PhoneGap au acces la funcţiile API native ale dispozitivelor mobile şi pot fi distribuite prin intermediul majorităţii magazinelor online pentru astfel de aplicaţii.
“SAP şi Adobe s-au bucurat întotdeauna de un parteneriat de lungă durată. Prin intermediul PhoneGap, încurajăm dezvoltatorii software să realizeze aplicaţii mobile care combină funcţionalităţile native ale dispozitivelor si tehnologiile Web. Acum, integrarea platformei de mobilitate SAP cu PhoneGap va da posibilitatea dezvoltării de aplicaţii mobile de business de ultimă generaţie, fapt care va extinde adresabilitatea platformei noastre şi către companiile private”, a declarat Danny Winokur, vicepreşedinte şi director general al diviziei Interactive Development în cadrul Adobe.

Appcelerator: Platforma de dezvoltare Titanium
Platforma Titanium permite dezvoltarea, testarea şi livrarea rapidă de aplicaţii mobile, desktop şi Web. Platforma permite interconectarea cu sistemele SAP, precum şi cu alte 220 surse de date. SDK-ul Titanium permite SAP livrarea de aplicaţii mobile native, hibride şi Web, acestea putând fi dezvoltate pe baza unui singur cod de bază JavaScript.
Suntem încântaţi să putem furniza clienţilor SAP aplicaţii mobile utile pentru companiile private. Cei peste 300.000 de dezvoltatori software existenţi pe platforma Appcelerator vor putea în curând să integreze date din sistemele SAP în diferite aplicaţii mobile, utilizând un singur cadru integrat precum Titanium”, a declarat Jeff Haynie, CEO Appcelerator.

Sencha: Touch
Sencha Touch este o platformă HTML5 de înaltă performanţă, destinată dezvoltării de aplicaţii mobile, fiind singura platformă care permite dezvoltatorilor software să realizeze într-un timp foarte scurt aplicaţii care pot rula pe majoritatea sistemelor de operare, precum iOS, Android, BlackBerry sau Kindle Fire. De asemenea, platforma Sencha include şi capabilităţi integrate care uşurează realizarea de aplicaţii mobile pentru orice soluţii de business.
Sencha Touch este mediul ideal pentru dezvoltatorii software care doresc să beneficieze de avantajele unei platforme specializate pentru realizarea de aplicaţii mobile de business, precum cea a SAP. Având la dispoziţie sisteme integrate care permit rularea aplicaţiilor pe sistemele de operare iOS şi Android, precum şi o serie bogată de diagrame interactive HTML5, dezvoltatorii software care utilizează Sencha Touch şi SAP pot realiza rapid aplicaţii de business care pot fi monetizate mult mai rapid”, a apreciat Michael Mullany, CEO Sencha.

“Pentru a crea aplicaţii mobile inovatoare, fiecare companie trebuie să utilizeze atât propriile capacităţi, cât şi să apeleze la milioanele de membri ai comunităţii de dezvoltatori de aplicaţii mobile. Strategia SAP pe zona de mobilitate prespune extinderea accesului pe platforma proprie SAP® Mobile astfel încât aceasta să poată fi utilizată de cât mai mulţi dezvoltatori pentru a putea creşte gradul de inovare a soluţiilor noastre”, a încheiat Sanjay Poonen, reprezentantul SAP.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite