Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Novensys lansează o soluţie completă de gestiune a depozitelor

06 Iunie 2012



Novensys lansează propria soluție de gestiune a depozitelor (Warehous Management System - WMS), care cuprinde software, hardware şi servicii de implementare și post-implementare care să se potrivească cerinţelor şi specificului fiecărui depozit.
Soluția Nonvensyeste printre singurele soluţii enterprise din România bazate pe arhitectura SOA (Service Oriented Architecture), o tehnologie care permite tuturor proceselor de business (atât cele existente, cât şi cele viitoare) să fie integrabile cu fluxuri viitoare. De exemplu, soluţia are posibilitatea de a acoperi orice categorie nou-apărută de produse prin setarea de reguli noi. În plus, au fost folosite cele mai recente tehnologii de dezvoltare (Microsoft MS.NET Framewok 4) şi o echipă de consultanți şi dezvoltatori cu experienţă în proiecte din România, dar şi din restul Europei, care înţeleg specificaţiile fiecărui business şi ştiu să creeze soluţii personalizate (de la modul de aşezare pe rafturi, la traseul utilajelor în depozit și variantele de optimizare a mărfurilor). Soluția beneficiază de experiența echipei Novensys în implementări complexe pentru companii de renume, printre care: Coty, Sarantis, Ferolli, Delamode, Mega Image, Coelco Trading, Overseas, Aquila, Alumil, Serpico, Orbit Transporturi International, Titan, Vodafone, Romstal.
Beneficiul principal constă în faptul că s-a creat o soluție modulară care automatizează procesele specifice unui depozit (recepţie, așezare, reaprovizionare, picking, încărcare, inventar, transferuri, realizare pachete promo etc.) pentru a obţine un control total asupra tuturor proceselor şi activităţii din depozit. Fiecare modul oferă o serie de funcţionalităţi specifice de inbound, outbound și funcţionalităţi avansate care asigură trasabilitatea produselor de la intrarea în depozit şi până la livrarea acestora.
Printre beneficiile cu care vine noua soluție de la Novensys pentru susţinerea business-ului se numără şi eliminarea erorilor umane şi eficientizarea fluxului produselor prin folosirea tehnologiei de tip RFID şi cea a codurilor de bare. În plus, soluţia permite reducerea timpului acordat monitorizării şi controlului angajaţilor prin urmărirea şi înregistrarea fiecărei scanări din depozit la nivel de utilizator, oră, locaţie şi tipul activităţii.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite