Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

SAP, cea mai performantă companie din Germania

27 Iulie 2012



Compania SAP a fost nominalizată cea mai performantă companie din Germania, potrivit unui studiu desfăşurat de Centrul pentru Contabilitate şi Analiză din cadrul Universităţii din Saarland. SAP a devansat astfel alte companii de prestigiu, precum Volkswagen, Siemens sau BASF, fiind una dintre cele mai profitabile companii germane.


Anunţul vine la o zi după ce SAP a anunţat unele dintre cele mai bune rezultate trimestriale din istorie, cu venituri de peste 1 miliard de euro pe segmentul software. În plus, cu o rată a capitalurilor proprii de 49% şi cu o marjă a lichidităţilor operaţionale de 27%, SAP s-a dovedit una dintre cele mai profitabile companii din Germania în această perioadă.


Şi în România, subsidiara locală a companiei germane a înregistrat rezultate trimestriale spectaculoase, raportând în T2 2012 o creştere cu aproape 30% a veniturilor pe segmentul software, în timp ce creşterea pentru primele 6 luni din acest an pe acelaşi segment raportată la perioada similară din 2011 s-a ridicat la 18,8%.


„Nominalizarea SAP pe prima poziţie într-un top al celor mai performante companii germane este rezultatul a celor 40 de ani de inovaţie continuă realizată de companie şi dovedeşte încă o dată sustenabilitatea business-ului. Şi în România am înregistrat rezultate spectaculoase în această perioadă şi, odată cu adaptarea companiilor locale la noul mediu de business, apreciem în continuare o evoluţie favorabilă”, a declarat Valentin Tomşa, directorul general al SAP România.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite