Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Oportunităţi de socializare şi informare la „Provision Days“ 2012

06 August 2012



Pentru 3 zile, Sibiul a fost punctul central al IT-ului din România prin găzduirea celei de a şasea ediţii a evenimentului anual, „Provision Days“. Pe ordinea de zi s-au aflat subiecte precum securitatea informaţiei, virtualizare, stocare, cloud computing etc., subiecte abordate atât în prezentările teoretice, cât şi în workshop-urile desfăşurate în paralel.

Provision Days“ este un eveniment dedicat end-userilor, integratorilor şi resellerilor, prin care Provision Enterprise Technology Solutions, alături de unii dintre cei mai renumiţi furnizori de tehnologie la nivel mondial, diseminează cele mai noi informaţii şi tendinţe din industrie. Dincolo de informare, „Provision Days“ este locul potrivit pentru testarea şi evaluarea unor soluţii, deoarece workshop-urile sunt susţinute de cei mai apreciaţi specialişti în domeniu, evenimentul fiind gândit pentru a crea o sinergie între end-user, reseller şi furnizor, precum şi de a răspunde la nevoile şi cerinţele acestora. Ediţia 2012 a adus în premieră furnizori renumiţi precum Gigamon, Hitachi Data Systems, Skybox Security, Splunk, reprezentând atât pentru clienţi, cât şi pentru parteneri o oportunitate de a dobândi informaţii despre noile tehnologii şi soluţii, de mare interes pentru companiile lor.

Una dintre cele mai interesante prezentări a fost susţinută de John T. Parker, Enterprise Security Arhitect la McAfee, companie deţinută de Intel, dar administrată independent. Acesta a vorbit despre îmbinarea tehnologiilor de firewall şi IPS (Intrusion Prevention Systems) în condiţiile unor atacuri cibernetice ce şi-au modificat structura. Dacă iniţial hackerii doreau doar glorie şi publicitate, acum se orientează către bani, proprietate intelectuală şi prin urmare atacurile au devenit din ce în ce mai silenţioase. În acest context, reputaţia pe web reprezintă un element foarte important. „Securitatea se va baza tot mai mult pe verificarea reputaţiei diverselor surse accesate pe Internet, cu un ritm de actualizare de câteva ori pe minut, blocându-se astfel URL-uri, IP-uri etc., fără a fi nevoie de modificarea politicii de securitate ori de câte ori o sursă devine maliţiosă. Securitatea va fi o învăţare constantă a ceea ce înseamnă normal şi anormal prin analiza permanentă a modificărilor traficului. Virtualizarea serverelor aduce inevitabil şi o virtualizare a reţelei, pe o anumită secţiune, iar traficul din această reţea trebuie monitorizat şi verificat temeinic“, a mai declarat John T. Parker.

O prezenţă nouă la evenimentul „Provision Days“ a fost compania Hitachi, prin divizia Hitachi Data Systems. Tamas Kozak, Area Manager pentru Ungaria, Bulgaria şi România, a vorbit despre „informaţie, ca noua valută internaţională“, despre modelul de business al Hitachi, precum şi despre produsele aduse pe piaţa locală. ,,Printre noutăţile perioadei următoare se află şi extinderea portofoliului de produse, atât la nivel de stocare, cât şi de management al informaţiei. Vom aduce şi pe piaţa din România produsele din gama VSP /high-end storage şi HUS/mid-range storage (Hitachi Unified Systems), care până acum nu erau cunoscute clienţilor de pe piaţa locală. Complementar, vom aduce atât soluţii pentru file şi content storage, cât şi pentru indexare şi căutare, disponibile atât din centrele de date proprii ale clienţilor, cât şi din cloud. Pentru România, modelul de business este indirect, implementarea şi serviciile sunt accesibile exclusiv prin intermediul partenerilor“, a declarat pentru Market Watch Tamas Kozak.



Check Point Software Technologies participă în mod constant la eveniment, fiind una dintre companiile din avangarda securităţii informatice. Din 2.000 de angajaţi, peste 800 lucrează în cercetare-dezvoltare şi prin urmare ritmul noutăţilor lansate de Check Point Software Technologies este unul ridicat. Toate noile tehnologii sunt disponibile şi clienţilor de pe piaţa locală, iar un eveniment ca „Provision Days“ este ocazia ideală pentru informare.

„Am prezentat filozofia noastră tradiţională în domeniul securităţii, prin care identificăm două tipuri majore de vulnerabilităţi: utilizatorii şi tehnologia. Din punctul nostru de vedere, elementele esenţiale într-o politică de securitate sunt educarea şi implicarea utilizatorilor, definirea unor layere multiple care să permită un control granular al accesului în reţea, dar şi managementul unei arhitecturi de securitate. Utilizatorii trebuie educaţi şi implicaţi în procesele de securitate în aşa fel încât restricţiile să fie înţelese şi acceptate. În ultimii ani, breşele de securitate au fost generate cu precădere prin social engineering, de aceea oamenii trebuie implicaţi în mod activ. Ca noutăţi am adus Anti-Bot Software Blade, precum şi o serie nouă de echipamente pentru Centre de Date high-end, unde perfomanţele şi scalabilitatea sunt esenţiale“, a declarat Lucian Barnea, Check Point Software Technologies Sales Manager România & Bulgaria.

Cyber-Ark şi Riverbed sunt alte două companii cu prezenţă constantă la conferinţa „Provision Days“. ,,În premieră, prezentarea mea s-a axat pe guideline-uri de utilizare eficientă a unei soluţii de privilege identity management şi pe avantajele acesteia. Am punctat noutăţile soluţiei, precum şi tendinţele acestui segment, de acoperire mai largă a punctelor critice din organizaţii. Complementar, am desfăşurat şi o sesiune demo, susţinută de Aaron Martinez, noul System Engineer Cyber-Ark pentru SEE, care a accentuat caracteristicile tehnice ale soluţiei. «Provision Days» reprezintă o bună ocazie să discutăm cu noi prospecţi şi locul ideal unde o bună parte dintre clienţii noştri actuali pot împărtăşi informaţii şi experienţe“, afirmă Ana-Maria Boldizsar, Regional Manager Cyber-Ark.

Riverbed a adus la Sibiu produsul Steelhead care optimizează traficul de date între locaţii distribuite geografic. „Adopţia cloud computing pune o presiune tot mai ridicată pe reţea şi pe lăţimea de bandă disponibilă, prin urmare tot mai multe companii apelează la produsele Riverbed. Majoritatea cerinţelor definite în cadrul discuţiilor cu firmele din România au în vedere accelerarea aplicaţiilor şi eliminarea latenţei. În România sunt destul de multe companii cu o infrastructură distribuită geografic pentru care produsele noastre pot livra beneficii considerabile. Piaţa din România este mai evoluată decât cea din Bulgaria, însă sub nivelul Cehiei sau Ungariei, în România companiile investind încă masiv în infrastructură. Provision Enterprise Technology Solutions este distribuitorul autorizat pentru România şi deţine competenţele necesare pentru a ne reprezenta în faţa clienţilor locali“, a declarat pentru Market Watch Paul St. John, Regional Director Europa de Nord şi Est Riverbed.

Ce spun clienţii despre participarea la Provision Days?

Din discuţiile avute, informarea despre tendinţele pieţei este motivul principal care îi determină să participe, dar la fel de importantă este documentarea despre tehnologii, produse sau servicii pe care urmează să le achiziţioneze. În acest context, evenimentul este poate singura ocazie de interacţiune cu reprezentanţii furnizorilor şi distribuitorilor, dar şi de validare a unor planuri şi proiecte cu alţi utilizatori. ,,Am participat la «Provision Days» pentru a fi la curent cu ultimele soluţii apărute în domeniul Securităţii Informaţiei, deoarece, pentru o companie ca Provident, acest domeniu este unul foarte important. Stocarea, administrarea şi protejarea datelor despre clienţi sunt obiective critice pentru noi şi, în general, încercăm să utilizăm cele mai performante intrumente existente pe piaţă, testate şi validate în medii de business similare. Sunt mai multe solutii şi produse prezentate la Conferinţa «Provision Days», care mă interesează şi pentru care adun informaţii, cu precădere pe zona de virtualizare şi securizare a mediului virtualizat“, a declarat pentru Market Watch Eugen Iacob, IT Manager Provident.




Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite