Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cum a depăşit Softeh Plus „impasul“ Prescripţiei Electronice

06 August 2012



La scurt timp de la lansarea oficială a sistemului Prescripţiei Electronice,au început să apară, inevitabil, criticile. Referitor la funcţionarea sistemului, la dificultate procesului de implementare, la costurile aferente etc. Pentru a putea avea o imagine reală asupra situaţiei, i-am adresat câteva întrebări directorului general Softeh Plus, Mihai Calu.



În presă au apărut deja critici referitor la sistemul Prescripţiei Electronice. Cât de fondate sunt acestea, prin prisma experienţei Softeh Plus?

Se impun câteva precizări, care explică, parţial, apariţia criticilor. Principala precizare care trebuie făcută este aceea că serverul de test şi documentaţia aferentă Prescripţiei Electronice au fost puse la dispoziţia furnizorilor de aplicaţii IT cu doar câteva zile înainte de lansarea oficială. Acest fapt ne-a obligat să facem o implementare contra-conometru. Un efort susţinut, dar care, pentru Softeh Plus, a meritat, clienţii noştri fiind printre primii care pot utiliza sistemul Prescripţiei Electronice, beneficiind de toate avantajele aferente. La momentul actual, Prescripţia Electronică este folosită de către toţi utilizatorii soluţiilor noastre – sistemul Netfarm, care este instalat în peste 2.500 de farmacii, ceea ce reprezintă aproximativ 30% din piaţa de profil, şi aplicaţia Medwin, utilizată de mai mult de 600 de medici de familie, iar numărul acestora creşte rapid. Un alt aspect important care trebuie înţeles este acela că suntem încă în prima lună de funcţionare în mediu real a Prescripţiei Electronice. Care diferă total de mediul de test. Prin urmare, a fost inevitabilă apariţia unor funcţionări defectuoase ale sistemului. Care au fost rezolvate de către unii furnizori software mai bine, de alţii mai puţin. Softeh Plus s-a numărat printre cei care au depăşi cu brio şi mai ales rapid aceste disfuncţionalităţi. La momentul actual, toate farmaciile care utilizează soluţia oferită de Softeh Plus şi care au făcut upgrade, gratuit, la ultima versiune a sistemului Netfarm pot utiliza Prescripţia Electronică.


Mihai Calu, director general Softeh Plus

Cum aţi reuşit să realizaţi acest lucru atât de rapid?

Faptul că am reuşit să realizăm un flux complet încă din a doua zi de la lansarea Prescripţiei Electronice se datorează, în principal, echipei Softeh Plus dedicate pe dezvoltarea şi mentenanţa sistemelor proprietare Medwin şi Netfarm. Este vorba de o echipă numeroasă, alcătuită din specialişti cu un nivel superior de experienţă. Ceea ce ne permite performanţe deosbite, cum ar fi, de exemplu, implementarea sistemului Netfarm într-un lanţ de farmacii cu acoperire naţională, de 110 unităţi, în decurs de o lună. Totodată, este vorba şi de meritul utilizatorilor-clienţilor noştri, care s-au implicat activ alături de noi în efortul de implementare a Prescripţiei Electronică. Pe de altă parte, pentru a furniza o soluţie completă şi a veni în întâmpinarea cerinţelor, mai ales din perspectiva obligativităţii utilizării scanerelor 2D într-un orizont de timp apropiat, Softeh Plus a încheiat un parteneriat cu compania Total Technologies, Platinum Partner Intermec. Astfel, putem oferi rapid şi la timp clienţilor noştri echipamente performante la un raport calitate-preţ avantajos. Mai mult de atât, am adaptat aceste dispozitive astfel încât farmaciile să le poată utiliza pentru întreaga activitate (scanare reţete, coduri de bare produse, carduri de fidelitate, vouchere etc.).

Care sunt direcţiile ulterioare de dezvoltare?

Chiar dacă am reuşit să adaptăm sistemele noastre la fluxul impus de introducerea Prescripţiei Electronice, nu ne oprim aici şi monitorizăm constant modificările efectuate în sistemul CNAS pentru a optimiza în timp util sistemele proprii. Totodată, în perioada următoare, vom organiza întâlniri cu utilizatorii sistemelor Medwin şi Netfarm pentru a analiza problemele reale pe care le au în utilizarea Prescripţiei Electronice şi vom introduce reţeta electronică şi în sistemele informatice integrate pentru spitale, clinici şi laboratoare oferite de către Softeh Plus.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite