Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cloud Computing >> Public Cloud >> Stiri si comunicate

Canon a lansat Project 1709, o platformă Cloud pentru gestionarea imaginilor

19 Septembrie 2012



Canon a anunţat lansarea beta a unei noi platforme pentru gestionarea de imagini, sub denumirea Project 1709. Conceput pentru a oferi posibilitatea de a păstra întreaga colecţie de fotografii a unei persoane într-un singur loc, noul serviciu cloud-based facilitează stocarea şi accesarea imaginilor, indiferent de locul unde acestea au fost salvate. Cu ajutorul funcţiei unice de atribuire de index şi de etichetare (tagging), se va putea găsi cu uşurinţă orice imagine stocată pe cloud sau există posibilitatea de a împărtăşi colecţia de fotografii cu prietenii, familia sau pe reţelele sociale, graţie integrării platformei în anumite servicii precum reţeaua Facebook.
Rainer Fuehres, Şeful departamentului de Consumer Imaging, Canon Europa: “De la apariţia fotografiei digitale, oamenii fac mai multe fotografii folosind diverse tipuri de produse şi este din ce în ce mai solicitant să gestionezi şi să foloseşti imaginile respective. Pentru Project 1709 am dezvoltat o soluţie unică ce permite gestionarea facilă a colecţiilor de fotografii pe diverse platforme – fie că acestea sunt stocate pe un hard drive, pe o reţea de socializare sau pe cloud. Această platformă a fost creată pentru fotograful modern şi oferă acces instant la toate colecţiile, în orice moment şi în orice loc. Suntem încântaţi de ideea de a colabora cu fotografii pe parcursul desfăşurării programului beta pentru a dezvolta platforma în următoarele luni şi în următorii ani.”
Stocare, căutare, acces facil, perfecţionare şi distracţie
Fiind în totalitate cloud-based, platforma a fost creată ca un loc central unde se pot organiza, accesa şi vizualiza toate colecţiile de imagini digitale. Spre deosebire de alte servicii, acesta permite integrarea de colecţii diferite de imagini, indiferent de modul de realizare a acestora şi de locul lor de stocare – pe o singură platformă uşor de utilizat care oferă acces la toate imaginile.
Design-ul curat, ordonat al platformei oferă o modalitate nouă şi plăcută de vizualizare a imaginilor, cu o bandă pentru timeline ce poate fi personalizată şi cu opţiuni de filtrare pe bază de etichetă (tag) care permite localizareae rapidă a imaginilor în funcţie de date importante, loc, etichete adăugate de utilizator sau multe alte criterii.
Platforma a fost creată pe baza a cinci principii concepute pentru a facilita gestionarea imaginilor de către fotografi:
•Stocare: permite stocarea tuturor imaginilor realizate de-a lungul vieţii, toate pe o singură platformă. Se pot încărca imagini de pe orice dispozitiv, folosind fie uploader-ul pentru aplicaţia desktop dedicată, fie încărcarea direct de pe o pagină web. Chiar dacă aceeaşi imagine este stocată în mai multe locuri, tehnologia avansată de potrivire a acestora va identifica fotografiile în copie, ceea ce va permite utilizatorului să şteargă duplicatele din colecţie
•Căutare: această funcţie intuitivă permite trecerea rapidă prin fotografii pentru a localiza imaginea dorită. Etichetele speciale adăugate precum şi datele EXIF, informaţiile despre aparat, datele şi geo-tags, toate acestea pot fi căutate cu ajutorul interfeţei – imaginile putând fi, astfel, uşor de reperat, indiferent de metoda de căutare. Cu ajutorul funcţiei de căutare avansată, se pot găsi o serie de imagini care vor oferi o perspectivă potrivită asupra creşterii unui copil de-a lungul anilor.
•Perfecţionare: pe lângă stocarea colecţiei de fotografii, informaţiile EXIF detaliate – includsiv modelul aparatului, timpul de expunere, diafragma şi valoarea ISO – vor fi, de asemenea, afişate, pentru a putea vedea setările aparatului atunci când s-au realizat fotografiile preferate. Cu ajutorul tehnologiei avansate de atribuire de index, se poate crea o colecţie de imagini realizate de-a lungul vieţii ce cuprinde date contextuale ce pot fi folosite pentru a încadra fotografiile într-o temă, pentru a organiza mai multe colecţii şi pentru a facilita găsirea unor imagini speciale.
•Distracţie: cu ajutorul platformei, fotografierea digitală va fi întotdeauna o activitate distractivă, pusă în valoare la maximum şi va exista posibilitatea de partajare a imaginilor preferate în orice moment. Datorită integrării în platforma Facebook se vor putea publica imaginile, va exista posibilitatea de colectare şi stocare a comentariilor, dar şi gestionarea fotografiilor de pe Facebook ca parte din colecţia personală – facilitând accesul la imagini, dar şi interacţiuni sociale cu ajutorul interfeţei.
•Acces: instant la orice imagine, în timp real, rapid şi facil cu ajutorul unui browser web. Astfel va exista siguranţa că se vor putea partaja imagini cu prietenii şi familia.
Creat conform preferinţelor utilizatorilor
Varianta beta a platformei Project 1709 se lansează, astazi, cu versiuni disponibile în limba engleză şi germană. În timpul fazei beta, utilizatorii se vor putea bucura de posibilitatea de a stoca şi accesa imagini şi de a utiliza etichetarea intuitivă şi funcţiile de căutare pentru a-şi gestiona colecţiile de imagini. De asemenea, integrarea platformei pe Facebook va fi disponibilă începând cu 17 septembrie, cu ajutorul serviciilor oferite ulterior de terţi pe măsură ce programul beta este dezvoltat. Canon va invita utilizatorii participanţi sa îşi exprime părerea şi să ofere feedback, dar şi sugestii referitoare la alte funcţii care ar putea fi adăugate în viitor.
Project 1709 este programat să fie lansat pentru publicul larg în 2013, când identitatea platformei şi funcţiile suplimentare vor fi dezvăluite. Lansarea pentru publicul larg va include, de asemenea, funcţii îmbunătăţite de căutare şi etichetare precum şi integrarea unei game largi de servicii oferite de terţi, inclusiv platforme de upload de conţinut şi platforme de sharing.
Utilizatorii interesaţi de programul beta pot intra pe www.Project1709.com
Project 1709 – funcţii principale
•stocarea imaginilor realizate de-a lungul vieţii
•căutarea de fotografii
•accesarea acestora în timp real, de oriunde
•îmbunătăţirea calităţii fotografiilor şi obţinerea celor mai bune imagini posibile.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite