Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Utilitati >> Stiri si comunicate

Novensys va implementa o soluţie de Workforce Management la GDF SUEZ Energy România

27 Septembrie 2012



Novensys va furniza GDF SUEZ Energy România o soluţie de Workforce Management, sistem de planificare a resurselor, prima implementare în domeniul utilităţilor din România, valoarea contractului fiind de aproximativ 1 milion de euro.
Bazându-ne pe parteneriate cu cei mai importanţi furnizori la nivel mondial şi pe experienţa specialiştilor noştri, suntem mândri să anunţăm că vom implementa un proiect extrem de interesant pentru GDF SUEZ Energy România, una dintre cele mai importante companii din domeniul utilităţilor publice din România”, declară Cezar Golumbeanu, CEO şi Preşedinte Novensys.
Compania Novensys va implementa soluţia Service Suite care cuprinde toată expertiza specifică deţinută de Ventyx, o companie ABB. Soluţia este special creată pentru a optimiza munca echipelor de pe teren, ajutându-le să îşi îndeplinească sarcinile mai rapid şi mai eficient. Este o soluţie completă care cuprinde funcţionalităţi integrate de previzionare a cererii, programare, rutare şi dispecerizare a echipelor de intervenţie, analiza şi raportarea în timp real, folosind date istorice privind operaţiunile de pe teren. Practic, după implementarea acestei soluţii, clienţii GDF SUEZ Energy România vor beneficia de un răspuns prompt la solicitări, cu rezervarea corectă a timpului, personalul trimis fiind validat şi în funcţie de calificările tehnice pentru cerinţele exprimate, având inclusiv dotările necesare pentru a interveni în cel mai scurt timp în cadrul primei intervenţii.
Workforce Management System are rolul de a face managementul eficient al forţei de muncă, prin proiectarea volumului de apeluri primite şi programarea eficientă a personalului pentru a satisface nevoile de servicii cu exactitate, zi de zi şi lună de lună. Sistemele de planificare a resurselor folosesc înregistrări istorice de aşteptare, care sunt colectate de la sistemul automat de distribuţie apel, pentru a proiecta modelele viitoare de aşteptare şi volume pentru perioadele de timp specificate.
Printre principalii clienţi Ventyx în domeniul energiei şi utilităţilor se numără companii precum CPS Energy în Statele Unite ale Americii, Yorkshire Water în Marea Britanie, DONG Energy în Danemarca şi CitiPower and Powercor din Australia. Soluţia propusă este folosită la nivel global de peste 100.000 de tehnicieni fiind o soluţie intuitivă, care şi-a dovedit eficienţa prin creşterea productivităţii şi reducerea costurilor. Aceasta oferă toate instrumentele necesare pentru automatizarea echipelor de pe teren, asigurând în acelaşi timp un nivel ridicat de vizibilitate asupra întregului proces: echipe, operaţiuni, status.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite