Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Enterprise Applications >> Contact | Call Center >> Stiri si comunicate

Interactive Intelligence urcă 11 pooziţii īn Top 500 furnizori software şi servicii

22 Octombrie 2012



Software Magazine a inclus furnizorul global de soluţii integrate pentru comunicaţii de business Interactive Intelligence Group Inc în top 500 al celor mai mari furnizori de software şi servicii din lume. Interactive Intelligence s-a poziţionat pe locul 208 în clasament, pe baza veniturilor de 209,5 milioane de dolari realizate în anul 2011, în creştere cu 26% comparativ cu anul 2010.
Nominalizarea în Software 500 de anul acesta marchează cel de-al 12-lea an consecutiv de prezenţă în top şi reprezintă un avans de 11 poziţii faţă de anul precedent, când am obţinut locul 219”, a declarat Dr. Donald E. Brown, fondatorul şi CEO-ul Interactive Intelligence. “Succesul pe termen lung se datorează investiţiilor constante realizate în dezvoltarea rapidă a segmentului de cloud, îmbunătăţirii soluţiilor software, dezvoltate astfel încât să corespundă nevoilor de comunicare ale celor mai mari companii din lume, precum şi expansiunii în zone geografice cheie, din care fac parte Australia, Brazilia, Germania, Japonia, Noua Zeelandă şi Marea Britanie.”
Interactive Intelligence dezvoltă soluţii software pentru comunicaţii IP, care pot fi implementate atât la locaţie, cât şi în cloud, pentru automatizarea centrelor de contact, soluţii integrate pentru comunicaţii de business şi servicii pentru automatizarea proceselor de business. Compania a lansat în 1997 platforma de soluţii software all-in-one pentru a elimina costurile ridicate şi complexităţile introduse de diverşi furnizori. Din acest an, Interactive Intelligence este prezentă şi pe piaţa românească, prin partenerii Asseco şi Lucas Communication Services.
“Software 500 îi ajută pe cei care deţin poziţii de CIO sau personalul IT să analizeze şi să creeze o listă scurtă a partenerilor de afaceri, pe baza viabilităţii furnizorilor,” a declarat John P. Desmond, editor al Software Magazine. “Cu o creştere care depăşeşte avansul general al listei Software 500 cu 9%, Interactive Intelligence a demonstrat, încă o dată, că îşi poate depăşi constant viziunea sa inovatoare pentru dezvoltarea de soluţii software pentru comunicaţii, care să răspundă nevoilor reale ale clienţilor”, a adăugat Desmond. Clasamentul Software 500 este un top alcătuit pe baza veniturilor celor mai mari furnizori de software şi servicii din lume şi al companiilor private care oferă software şi/ sau servicii cumpărătorilor IT.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite