Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Educatie >> Stiri si comunicate

Intel susține proiectul „Punem educația pe primul loc!”

04 Decembrie 2012



Intel, alături de Microsoft, Lenovo și Softwin , cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și al firmei orădene CG&GC HiTech Solutions, au anunțat astăzi proiectul pilot „Punem educația pe primul loc”, la Colegiul Național „Avram Iancu” din Ștei. Proiectul se adresează atât elevilor, cât și profesorilor, și propune echiparea unei întregi săli de curs cu calculatoare Intel Classmate PC și Lenovo X131e, precum și implementarea programelor de educare interactivă, printr-o suită de aplicații create de Intel, Microsoft și Softwin pentru învățământ.
Beneficiarii direcți ai proiectului pilot inaugurat astăzi de Intel sunt elevi claselor gimnaziale și liceale din cadrul Colegiului Național „Avram Iancu”. De acum înainte, orele de curs se vor desfășura cu ajutorul computerelor și al aplicațiilor software educaționale, concepute special pentru a îmbunătăți procesul de predare-învățare.
„Suntem un puternic susținător al planurilor pe termen lung de a tehnologiza procesul educațional în județul Bihor”, a declarat Adrian Cioroianu, Business Development Manager, Intel Romania. „Implicarea Consiliului Județean în proiecte de e-learning 1:1 ar trebui să fie considerată un model în regiunea de Vest a țării. Investițiile în abilități specifice secolului al XXI-lea vor contribui la creșterea competitivității județului pentru generațiile următoare”, a mai spus reprezentantul companiei IT.
„Pe măsură ce societatea a evoluat – datorită inovațiilor în tehnologie, și procesul de educare s-a schimbat. Acest program pilot, o premieră în Bihor și în România, face parte dintr-o serie de evenimente dedicate învățământului pe care ne dorim să le punem în aplicare în județul Bihor, prin intermediul parteneriatelor dintre companii private, precum Intel și Microsoft, și instituțiile de învățământ. În state mai putin pregatite pentru educatia secolului al XX-lea, astfel de programe funcționează de câțiva ani, văzându-se deja efecte pozitive. Ceea ce înseamnă că e timpul să le aplicăm și noi în țara noastră. Acest program reprezintă o oportunitate extraordinară de a lega parteneriate de lungă durată între instituții de învățământ și companii private care, prin implicarea lor, contribuie la evoluția sistemului educațional românesc.”, a precizat Adina Nicoleta RADA, Director General CG&GC Hitech Solutions SRL.
Intel Classmate PC este un concept de calculator mobil pentru educație, ce oferă elevilor suport teghnologic în clasă, urmând principiul „un copil, un calculator”. Intel Classmate PC este echipat cu numeroase aplicații software utile în procesul educațional, precum Intel Learning Series. În același timp, oferă posibilitatea accesării de suite educaționale dezvoltate de alte companii active în sfera software-ului educațional.
În țări precum Egipt, Brazilia sau Argentina astfel de proiecte au schimbat în mod pozitiv modul în care decurge ora de curs, felul în care elevul asimilează materia, precum și relația dintre elev și cadrul didactic. Suita de aplicații Intel este creată pe baza studiilor etnografice, fiind optimizate spre a fi utilizate atât de către elevi și profesori, cât și de către elevi și părinți.
Pachetul de software educațional implementat astăzi în Ștei va cuprinde și o suită de programe Microsoft pentru educație, precum și programele Intuitext - dezvoltate de divizia de software educaţional a grupului Softwin -, dedicate elevilor din clasele a VI-a și a X-a. Aceste soluții educaționale propun o abordare interactivă a procesului de educare, prin teste, animații, puzzle-uri, cunoștințele elevilor fiind verificate prin teste cu grade progresive de dificultate.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite