Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

Cluj Innovation City, Silicon Valley á la Cluj

06 Februarie 2013



Reprezentanţii Cluj IT Cluster, ai administraţiei publice locale şi centrale şi cei ai mediului academic, alături de o serie de experţi şi consultanţi în business, precum şi potenţiali investitori, s-au reunit săptămâna aceasta într-o întâlnire de lucru la Cluj-Napoca, unde a fost prezentat proiectul Cluj Innovation City. Preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, şi primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, şi-au manifestat susţinerea faţă de proiectul de dezvoltare urbană, care va concentra cea mai mare parte dintre companiile de IT din regiune.
Cluj Innovation City este un proiect de dezvoltare urbană care va concentra cea mai mare parte a companiilor de IT din regiune şi care, prin serviciile complementare pe care le integrează, va crea o serie de locuri de muncă, cu impact major atât la nivel regional, cât şi naţional. Acest mix de funcţionalităţi va asigura o dezvoltare durabilă pentru regiune şi va aduce o serie de beneficii economice şi sociale”, a explicat Alexandru Tulai, Preşedintele Consiliului Director Cluj IT Cluster.
Obiectivul strategic al proiectului Cluj Innovation City este de a concentra capitalurile internaţionale pentru stimularea şi dezvoltarea de proiecte şi tehnologii inovative în domeniul IT, într-un mediu de lucru atractiv şi creativ. Proiectul include dezvoltarea de spaţii de birouri, laboratoare de cercetare şi săli de curs, spaţii publice, unităţi de învăţământ preuniversitar, dar şi unităţi hoteliere, restaurante şi cafenele, plus serviciile necesare pentru funcţionarea unei astfel de platforme de afaceri şi dezvoltare în domeniul IT.
Atât preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, cât şi primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, şi-au manifestat deschiderea şi sprijinul pentru acest proiect inovativ, care va avea un impact major asupra creşterii competitivităţii regiunii şi a dezvoltării oraşului. Reprezentanţii administraţiei centrale s-au arătat de asemenea plăcut surprinşi de iniţiativa mediului privat de a dezvolta un proiect atât de ambiţios.
În urma întâlnirii de lucru, reprezentanţii Cluj IT Cluster, împreună cu membrii administraţiei publice locale şi centrale, au conturat principalele direcţii de devoltare pe termen mediu şi lung, care să contribuie la atingerea obiectivului asumat, printre acestea numărându-se creşterea activităţilor de promovare internă şi internaţională, transformarea proiectului Cluj Innovation City în proiect strategic la nivel regional, precum şi creşterea competitivităţii Clujului faţă de judeţele din zonă.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite