Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

INCD Textile şi Pielărie împleteşte tradiţia cu noutăţile high-tech

13 Februarie 2013



Cu o tradiţie şi o experienţă de peste 60 de ani, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie (I.N.C.D.T.P.) este, în prezent, unicul centru de excelenţă în activitatea de cercetare - dezvoltare - inovare pentru domeniile textile - confecţii, pielărie - încălţăminte - bunuri de consum din cauciuc şi exponentul unei industrii creative dinamice, reprezentativă pentru ţara noastră, apreciată în mod deosebit pe plan internaţional. Purtător şi continuator al unor tradiţii culturale deosebite, I.N.C.D.T.P. rafinează prezentul domeniului cu ajutorul noilor tehnologii şi modelează deopotrivă viitorul, prin atingerea excelenţei în activitatea de cercetare şi inovare.


Singura cabină de scanare 3D de înaltă rezoluţie din ţară

Institutul a reuşit să transpună în ultimii ani cele mai performante tehnologii în creaţia vestimentară şi totodată a creat textile inteligente pentru domenii industriale foarte diverse. Succesul acestor procese se datorează, în principal, investiţiei continue în formarea unui personal de cercetare competitiv, conectat la tendinţele momentului.

Progres prin resurse umane

„Resursele umane din institutul nostru posedă un potenţial ridicat de adaptare la cerinţele pieţei şi ale industriei, fiind într-o permanentă evoluţie şi îmbinând în mod armonios experienţa îndelungată cu entuziasmul şi cu cele mai moderne tehnologii. Cercetătorii, a căror medie de vârstă este de 45 de ani, formează nuclee multidisciplinare de specialişti cu înalte competenţe ştiintifice” – afirmă dr. ing. Carmen Ghiţuleasa, directorul general I.N.C.D.T.P. Specializările personalului din cercetare acoperă o paletă largă, de la ingineri tehnologi (textilişti, pielari, confecţioneri) la chimişti, biologi, fizicieni, matematicieni, ingineri în aeronautică etc., ceea ce permite abordarea unor domenii vaste şi multidisciplinare de cercetare. Ca o consecinţă a principalului domeniu de activitate, majoritatea personalului este format din femei, acestea reprezentând 70% din cercetători şi 80% din rândul celor cu titlul de doctor.
„Formarea şi perfecţionarea continuă a resurselor umane este o direcţie prioritară pentru institut. Strategia noastră managerială porneşte de la ideea că resursa umană şi competenţa acesteia constituie, pentru I.N.C.D.T.P., valoarea esenţială pentru o dezvoltare competitivă, durabilă şi inovatoare, în conformitate cu obiectivele Europa 2020. De aceea, formarea profesională continuă, atragerea de tineri specialişti, doctori sau doctoranzi, cu expertiză multidisciplinară, şi susţinerea dezvoltării carierei de cercetare constituie obiective esenţiale pe care I.N.C.D.T.P. le are în vedere în perioada actuală şi în perspectivă” – declară dr. ing. Carmen Ghiţuleasa. Aceste deziderate se realizează prin studii postuniversitare, prin cursuri specializate pe domenii profesionale şi/sau domenii conexe (analize instrumentale, management de proiect, managementul calităţii, formatori etc.), prin publicarea de lucrări ştiinţifice şi prin participarea la manifestări ştiinţifice, târguri şi expoziţii naţionale şi internaţionale.

Institutul susţine perfecţionarea continuă a personalului prin suportul financiar oferit doctoranzilor – plata taxelor în proporţie de 50% şi a cursurilor cu până la 100%, având drept scop promovarea acestuia în grade superioare ale activităţii de CDI şi implementarea de noi proiecte şi direcţii de cercetare în cadrul institutului. De asemenea, institutul plăteşte taxele de înregistrare şi de menţinere în vigoare a brevetelor.


Interfață grafică computerizată pentru interpretarea informațiilor rezultate în urma scanării 3D

Pentru promovarea spiritului întreprinzător al angajaţilor din industrie, I.N.C.D.T.P. oferă servicii agenţilor economici pentru formarea şi dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în domeniul textile-confecţii, în cadrul unui proiect POS DRU. De asemenea, venind în sprijinul pregătirii practice a studenţilor şi masteranzilor, institutul colaborează cu Facultatea de Textile-Pielărie şi Management Industrial – Iaşi şi cu Universitatea Politehnica Bucureşti. Identificând nevoia de personal calificat a sectorului industrial pe care îl reprezintă, institutul s-a preocupat pentru obţinerea autorizării ca furnizor de formare profesională, din partea Autorităţii Naţionale pentru Calificări şi poate desfăşura cursuri de calificare în sectorul confecţii textile şi pielărie-încălţăminte, în cele două centre de formare atestate.

Realizări prin extinderea frontierelor cunoaşterii

Evoluţia I.N.C.D.T.P. ţine în mare măsură şi de abordarea unor cercetări multidisciplinare şi în domenii de nişă, institutul evidenţiindu-se drept un actor dinamic şi flexibil pe plan naţional şi european. Rezultatele reprezentative, care se constituie ca poveşti de succes pentru I.N.C.D.T.P., sunt:
- Obţinerea de produse multifuncţionalizate, prin aplicarea nanotehnologiilor şi a microelectronicii, care se constituie într-un lanţ valoric ce utilizează materiale avansate cu aplicaţii multisectoriale, de exemplu produse cu proprietăţi de îndepărtare a murdăriei, nanostructuri respirabile cu efect Lotus, produse textile şi blănuri cu caracteristici antibacteriene şi antimicrobiene, obţinute prin tratarea cu ioni de argint şi oxid de titan, produse de protecţie împotriva radiaţiilor UV, produse cu schimbare de fază (PCM-uri) pentru reglarea temperaturii corpului sau produse electroconductive;
- Un domeniu de mare actualitate îl reprezintă realizarea echipamentelor de protecţie, din materiale textile şi piele, pentru medii cu diferite grade de risc, cum ar fi temperaturi extreme, şocuri mecanice, agenţi chimici, sau folosite în misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice;
- Creşterea calităţii vieţii şi a sănătăţii omului reprezintă unul din domeniile în care institutul realizează cu succes conexiunea între cercetare, inovare şi transfer tehnologic, punând în aplicare brevete de invenţie şi rezultate obţinute în activitatea ştiinţifică. Gama foarte largă de produse cuprinde articole medicale biocompatibile şi biodegradabile, proteze vasculare, aţă chirurgicală, halate chirugicale, bandaje elastice, plase pentru hernii şi eventraţii, cremă de protecţie cu colagen şi vitamine, plase textile colagenate, dispozitive medicale pe bază de colagen pentru leziuni deschise, orteze, încălţăminte medicală pentru tratamentul conservativ al patologiilor piciorului. Institutul deţine spaţii de cercetare şi transfer tehnologic unicat, dotate şi echipate conform normelor GMP;
- Designul şi antropometria, un domeniu în continuă schimbare, este abordat de institut prin realizarea de confecţii şi încălţăminte personalizată, pentru diverse categorii de utilizatori, cataloage de tendinţe în modă şi colecţii de serie scurtă. Identificând necesitatea actualizării standardelor antropometrice din România, institutul a achiziţionat, în cadrul unui proiect coordonat de Ministerul Economiei, singura cabină de scanare 3D de înaltă rezoluţie, din ţară, şi a elaborat standarde de mărimi antropometrice pentru diferite categorii de vârstă, în scopul corelării dimensiunilor corpului cu cele ale confecţiilor;
- Protecţia mediului înconjurător, un alt domeniu abordat de institut, vine în întâmpinarea nevoilor industriei de contracarare a factorilor poluanţi, prin elaborarea de tehnologii ecologice, de valorificare a deşeurilor textile, de piele şi cauciuc, de tratare a apelor reziduale, prin adaptarea principiilor BAT şi IPPC în industria textilă şi de pielărie, prin realizarea de filtre ţesute şi neţesute, cartuşe filtrante, tehnologii de recuperare a cromului şi subproduselor din tăbăcării etc.;
- Domeniile speciale sunt abordate prin proiectarea şi realizarea de sisteme şi echipamente pentru apărarea naţională şi prin proiectarea computerizată de paraşute şi parapante performante;
Un domeniu nişă îl constituie evaluarea stării de conservare a obiectelor de patrimoniu din piele, care implică investigarea, conservarea şi restaurarea artefactelor din patrimoniul istoric şi cultural - realizarea de piei şi pergamente pentru restaurare, produse pentru întreţinere şi conservare preventivă, precum şi dezvoltarea de metodologii şi analize nedistructive şi microdistructive specifice acestor obiecte.


Echipamente de protecție pentru domenii speciale

Rezultatele obtinute de I.N.C.D.T.P. vin în sprijinul agenţilor economici şi răspund nevoilor de competitivitate şi progres prin inovare. Partenerii economici se implică în proiectele de cercetare, atât în faza de proiectare şi concept, cât şi în dezvoltarea de prototipuri şi exemplare comerciale.

Pentru dezvoltarea de reţele de inovare şi transfer tehnologic, în anul 2007 a fost creat incubatorul tehnologic şi de afaceri ITA TEXCONF. De asemenea, institutul susţine dezvoltarea clusterelor şi a polilor de competitivitate, fiind membru activ în reţelele de acest tip din domeniile de interes.



Recunoaştere la nivel naţional şi european

Activitatea de excelenţă desfăşurată de institut în anul 2012 a fost recunoscută prin obţinerea de premii şi medalii pentru produsele şi tehnologiile realizate în activitatea de cercetare şi prezentate în cadrul saloanelor naţionale şi interna-ţionale de inventică: 16 premii, din care 7 medalii de aur şi 2 medalii de argint. Lucrarea „Articole tehnice textile ţesute destinate proceselor curate din industrie” a obţinut premiul Asociaţiei Generale a Inginerilor din România.

Merită remarcat faptul că institutul a obţinut 2 premii din partea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI): unul în 2006, în cadrul Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva, pentru promovarea activităţii de creaţie a femeii inventator, şi unul în 2007, în cadrul Salonului Internaţional de Invenţii şi Tehnologii Noi INVENTIKA, de la Bucureşti.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite
T G eta
Buna ziua, va rog as vrea sa stiu crema cu colagen din imaginea de mai sus este destinata ingrijirii articolelor din piele> , posete sau etc... >Va multumesc anticipat. Cu consideratie, Geta
19 Noiembrie 2016, 10:16:12