Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Patentul unitar european, o oportunitate unică!

14 Februarie 2013



Inventatorii din Uniunea Europeană (UE) vor putea, în curând, să obțină un patent unitar. După peste 30 de ani de negocieri, un nou tratat UE va reduce costul unui brevet UE cu până la 80%, ceea ce face UE mai competitivă vizavi de SUA, China și Japonia. Deputații europeni au decis în sfârşit reducerea costurilor pentru firmele mici și adaptarea regulilor la nevoile lor, într-un acord de compromis cu Consiliul European si aprobat de către Parlamentul European pe 11 decembrie 2012.

În trei sesiuni de vot separate, deputații europeni au aprobat așa-numitul "pachet de patentare al UE" (patent unitar, regimul lingvistic și instanța patentului unificat).

Vorbind în adunarea de la Strasbourg, comisarul pieței unice UE, Michel Barnier, a declarat că realizarea a marcat o "zi istorică". Sub regulile patentului unitar european, inventatorii vor putea să aplice la Oficiul European de Patente pentru un patent valabil în 25 de state membre ale blocului 27.

Protecție mai ieftină și mai eficientă

Noul brevet va fi mai ieftin și mai eficient decât sistemele actuale în protejarea de invenții ale persoanelor fizice și firmelor. Noul regim va asigura protecția automată a brevetului unitar în toate cele 25 de state membre participante, prin reducerea costurilor pentru firmele din UE și, prin urmare, va duce la creșterea competitivității lor. Atunci când noul sistem va fi complet implementat, un brevet UE ar putea costa doar € 4.725, comparativ cu o medie de 36.000 € necesară astăzi, conform datelor Comisiei Europene.

Cum se aplică pentru un patent unitar?

Orice inventator va fi în măsură să aplice la Organizația Europeană de Patente (EPO, un organism non-UE) pentru un brevet UE unitar, valabil în toate cele 25 de state membre ale UE care participă la acest tratat. Brevetele vor fi puse la dispoziție în limbile engleză, franceză și germană. Cererile vor trebui să se facă în limba engleză, germană sau franceză. În cazul în care au fost făcute într-o altă limbă, ele vor trebui să fie însoțite de o traducere în una dintre aceste trei limbi.



Cum a ajutat Parlamentul European la reducerea costurilor?

Parlamentul a asigurat că vor fi rambursate în totalitate costurile de traducere pentru întreprinderile mici și mijlocii, organizațiile non-profit, universitățile și organizațiile publice de cercetare, localizate în spațiul geografic al UE. Este, de asemenea, garantat faptul că taxele de reînnoire, care reprezintă o mare parte din costurile totale, vor fi stabilite la un nivel care să țină seama de nevoile speciale ale firmelor mici, astfel încât acestea să poată beneficia pe deplin de costuri mai mici.

Intrarea în vigoare

Acordul european, care creează o instanță a patentului unificat, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2014 sau după ce treisprezece state contractante reușesc să îl ratifice, cu condiția ca Marea Britanie, Franța și Germania să fie printre aceste 13 state.

Spania și Italia sunt în prezent în afara noului tratat, dar ar putea decide să se alăture în orice moment.

Considerații

Comisarul european pentru piața internă și servicii, Michel Barnier, a salutat votul parlamentar, spunând: "Cifrele vorbesc de la sine. În Statele Unite, în 2011, 224.000 de brevete au fost acordate, în China 172.000, în timp ce aici, în Europa, numai 62.000 de brevete europene au fost livrate. Unul dintre motivele pentru această diferență este, fără îndoială, costul prohibitiv și complexitatea obținerii protecției prin brevet în întreaga piață unică europeană. Noile texte adoptate deschid calea pentru procedurile simplificate și o reducere la o șeptime din costurile pentru afacerile noastre de protejare a inovațiilor lor în 25 de țări ale UE."

Acordul patentului unitar european este o veste foarte bună pentru economia europeană și în special pentru întreprinderile europene mici și mijlocii. Desigur, această veste este una bună nu numai pentru milioanele de întreprinderi europene mici și mijlocii, ci și pentru sutele de mii de întreprinderi românești. Patentul unitar european deschide o oportunitate explozivă pentru lărgirea portofoliului de patente europene/internaționale pentru întreprinderile și instituțiile românești. Acestă oportunitate este de dorit să fie folosită la maximum de către factorii responsabili din domeniul legat de inovare, transfer tehnologic şi creştere a competitivității întreprinderilor mici și mijlocii din țară. Noul patent unitar UE va stimula inovația și va aduce o alinare întreprinderilor și instituțiilor, într-o perioadă dificilă de criză economică, înlăturând în sfârșit patentul european actual, care este de fapt un impozit pe inovație.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite