Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Venituri cu 25% mai mari pentru Zitec

14 Februarie 2013



Zitec, producător local de aplicații online, a realizat o cifră de afaceri de 1,4 milioane de euro anul trecut, mai mult cu 25% față de 2011. La baza înregistrării acestor rezultate financiare au stat diversificarea liniilor de activitate, precum și majorarea numărului de clienți din România. „În 2012 am continuat să ne dezvoltăm ca furnizor specializat de servicii de dezvoltare software și să diversificăm liniile de activitate. De asemenea, experiența noastră a devenit tot mai apreciată și la nivel local și a contribuit la avansul cifrei de afaceri cu 25%, până la valoarea de 1,4 milioane de euro, cât am estimat la începutul anului trecut“, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO Zitec. Anul trecut, clienții Zitec au provenit în proporție de 50% din străinătate și 50% de pe piața autohtonă.

Lăpușan a menționat că în 2012 Zitec și-a majorat investiția în start-up-ul american Zipongo cu 100.000 de dolari, ajungând astfel la o sumă totală de 170.000 de dolari alocată proiectului care se adresează celor care îşi doresc un stil de viaţă echilibrat şi adoptarea unei diete sănătoase. În plus, start-up-ul american în care Zitec deține o participație minoritară a încheiat, în vara trecută, o rundă de finanțare de tip Seed, în valoare de peste 1 milion de dolari. Producătorul local de aplicații online a susținut în anul precedent și un alt start-up din Statele Unite, o platformă online dedicată amatorilor de sporturi, numită HuddleHero.com. „Referitor la obiectivele pe care le avem în acest an precizez continuarea strategiei de creștere si diversificare, dar și realizarea unei noi investiții, de data aceasta într-un business local care urmărește să pătrundă și pe piața internațională“, a mai precizat Alexandru Lăpușan.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite