Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

HP va investi 1,5 miliarde USD pentru eficientizarea relatiei cu partenerii

21 Februarie 2013



Pe parcursul anului fiscal 2013, HP va investi aproximativ 1,5 miliarde de dolari la nivel mondial în programe de distribuție și inițiative IT concepute pentru a răsplăti performanța, a stimula cererea și a simplifica realizarea parteneriatelor. HP va continua să îmbunătățească programul HP PartnerOne și să livreze partnerilor inovații în materie de tehnologii pentru companii, inclusiv un nou mediu de testare cloud.
Obiectivul nostru este acela să ușurăm eforturile partenerilor de a cumpăra, a vinde și a-și crește profitul alături de HP”, a spus Meg Whitman, președinte și CEO HP. „HP a construit unul dintre cele mai ample ecosisteme de parteneri din industrie și va continua să investească resurse semnificative pentru a livra valoare adăugată atât pentru companie, cât și pentru partenerii noștri.”
HP simplifică programul HP PartnerOne
Programul HP PartnerOne oferă instrumente de marketing și vânzări care să-i ajute pe parteneri să genereze noi oportunități de business, să mărească cererea de produse și servicii, să găsească resurse noi în cadrul parteneriatelor curente și să încheie contracte noi. HP livrează simplitate, profitabilitate și consistență prin:
•Implementarea unui model simplificat și consistent de recompensare care elimină pragurile și limitele de rabat pentru a da partenerilor posibilitatea de a-și estima mai bine câștigurile. Acest lucru clarifică politicile de rabat, partenerii fiind răsplătiți încă de la prima vânzare încheiată și având astfel acces la un potențial nelimitat de câștiguri.
•Rabat mai mare pentru comenzi cu specificații avansate, ceea ce oferă mai multe oportunități de a crește profitabilitatea.
•Prelungirea perioadei pe durata căreia partenerii își pot folosi bugetele de marketing de la 3 la 6 luni, ceea ce asigură o mai mare flexibilitate atât pentru activitățile de marketing, cât și pentru fluxul de lichidități.
•Raționalizarea și simplificarea certificărilor tehnice și de vânzări incluse în platforma de training HP ExpertOne, menținerea integrității certificărilor individuale și ușurarea proceselor prin care partenerii pot obține capacitățile tehnice și de vânzări necesare pentru a acorda suport și sevicii competente clienților HP.
În plus, ca parte a investițiilor în rețeaua de distribuție în 2013, HP alocă fonduri semnificative pentru implementarea noii platforme Unison, o platformă globală, care va îmbunătăți viteza, securitatea, identificarea publicurilor țintă și amploarea comunicării și planurilor comune de afaceri cu partenerii de distribuție.
Tranziția HP Autonomy și HP Vertica în programul HP PartnerOne
HP a construit un portofoliu amplu de soluții de optimizare a informației pentru a-i ajuta pe clienți să valorifice informațiile, asigurând capturarea și analiza în timp real a tuturor informațiilor. Pentru a simplifica implementarea strategiei de vânzări a HP Information Optimization prin rețeaua de distribuție, compania:
•A lansat un program nou pentru partenerii HP Autonomy, construit după modelul HP PartnerOne, pentru pentru a ușura vânzarea, promovarea și livrarea produselor și serviciilor HP Autonomy.
•Asigură disponibilitatea platformei HP Vertica Analytics prin programul HP PartnerOne, permițând partenerilor HP să profite de oportunitățile de piață asociate cu indicii analitici pentru volume mari de date.
Întreg programul pentru partenerii HP Autonomy va fi transferat în cadrul HP PartnerOne, programul pentru partenerii globali HP, etapele procesului derulându-se pe parcursul anului 2013.
HP asigură partenerilor oportunități de a inova și de a-și extinde veniturile în cloud
Operarea în cloud permite partenerilor să pătrundă pe piețe noi, să-și extindă baza de clienți și să profite de potențialul mare de câștig. Pentru a-i ajuta să-și sporească profitabilitatea și să livreze soluții de cloud convergent care generează agilitate și accelerează inovația, HP își extinde programul pentru parteneri pentru a crește oportunitățile de care pot beneficia reseller-ii, furnizorii de servicii și vendorii independenți de software.
Noul program HP CloudSystem Ready permite membrilor programului HP AllianceOne Partner să aducă rapid în cloud aplicațiile dezvoltate pentru serverul sau mediul digital al clientului. Acest program permite vendorilor independenți de software să testeze aplicațiile folosind soluția HP CloudSystem, inclusiv accesul la un mediu de testare și dezvoltare, training, un proces de auto-formare, resurse de promovare și suport tehnic continuu de la HP.
HP Financial Services, subsidiara companiei care oferă servicii de leasing și administrare a ciclului de viață al bunurilor, a extins finanțarea HP CloudSystem la partenerii de distribuție și partenerii acestora care se mută în cloud. Acest program permite clienților să construiască și să dimensioneze mediile cloud fără volumul mare de cheltuieli inițiale specific în mod tradițional achiziționării de tehnologie.
HP extinde ofertele incluse în program pentru divizia de imprimare și dispozitive personale
Pentru a mări potențialul de câștig al partenerilor în cadrul diviziei HP de imprimare și echipamente personale (Printing and Personal Systems - PPS), HP anunță o specializare în servicii pentru echipamente PPS care va ajuta partenerii să-și extindă portofoliul de soluții pentru rețeaua de distribuție, oferindu-le servicii HP inovatoare care acoperă întreg ciclul de viață al produselor. Partenerii cu această specializare vor dispune de instrumentele necesare pentru a crește vânzarea de servicii HP. De asemenea, ei pot aplica pentru a livra aceste servicii și, astfel, să se implice și mai mult în ciclul de viață al clientului. Această specializare integrează perfect serviciile de echipamente de imprimare și dispozitive personale ale HP în cadrul de lucru al programului HP PartnerOne.
De asemenea, HP a introdus programul HP Verified Online Supplies Reseller, un nou program care asigură partenerilor autorizați HP un însemn special care îi indică drept furnizori de produse originale HP. Acest program le oferă partenerilor o modalitate de a-și promova aderența la principiile de marketing și branding pentru partenerii de distribuție ai HP și le asigură clienților încrederea și garanția de a fi achiziționat echipamente HP originale de la o sursă certificată.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite