Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Technology >> Securitate >> Stiri si comunicate

Malware-ul de Android devine epidemie

07 Martie 2013



Utilizatorii de smartphone-uri și tablete cu sistem de operare Android au început să fie vizați într-o mai mare măsură de autorii de programe malware – după cum arată actualul Raport Malware publicat de G Data. Analiza făcută asupra celei de-a doua jumătăți a anului 2012 arată că numărul de malware nou pentru sisteme de operare inteligente a crescut de cinci ori, comparativ cu prima jumătate a anului 2012, atingând un maxim de 140.000 de cazuri. În timp ce afacerile cu malware de Android au explodat, creșterea de malware pentru computere, a stagnat. Atacatorii au folosit mai puțin malware în masă și s-au concentrat pe malware sofisticat. În total, mai mult de 2,6 milioane de noi tulpini de malware pentru Windows a fost descoperit în 2012.
"În ultima perioadă, malware-ul de Android a devenit o piață în creștere pentru economia subterană: laboratorul nostru a înregistrat constant noi variante de aplicații potențial periculoase. Totuși, atacatorii nu se limitează doar la a împraștia malware, ci au crescut numărul de încercări de a transforma dispozitivele în mecanisme de distribuit spam," explică Ralf Benzmüller, șef al G Data Security Labs. "Pe de altă parte, creșterea malware-ului pentru computere a fost, pentru a doua oară, în scădere. Infractorii s-au concentrat pe dezvoltarea de malware complex, care este semnificativ mai periculos și poate produce mai multe pagube."
Android a devenit deosebit de atractiv pentru infractorii cibernetici; în cea de-a doua jumătate a anului trecut, un nou malware a apărut, la fiecare două minute. În această perioadă, G Data Security Labs a descoperit aproximativ 140.000 de noi fișiere malware – de cinci ori mai mult decât în precedentele șase luni.
Referitor la malware-ul de Android, atacatorii s-au axat, în special, pe cai troieni, au încercat și au testat diverse strategii, folosind copii manipulate, cu funcții aparent legitime, ale unor aplicații cunoscute.
În cea de-a doua perioadă a anului trecut, G Data Security Labs a descoperit un total de 1.258.479 de noi programe malware, ceea ce înseamnă că au fost doar cu 123.488 mai puține programe decât în prima parte a anului. G Data crede că infractorii și-au concentrat eforturile pe producerea de coduri malware inteligente și sofisticate, în locul celor produse în masă. În total, pe anul 2012, furnizorul german de securitate a înregistrat 2.640.446 programe malware noi.
Caii troieni, în mod special, au fost foarte populari și continuă să fie în topul categoriilor malware, cu 99,8%.
Predicții pentru următoarele șase luni
- Codurile malware de Android vor continua să câștige teren: Numărul de programe malware pentru sistemul de operare Google va continua să crească. Atacatorii vor continua să se bazeze pe troieni și adware pentru a prejudicia utilizatorii.
- Creșterea numărului de coduri malware va scădea: În perioada imediat următoare, infractorii vor contiuna să se axeze mai degrabă pe calitate decât pe cantitate în producerea de malware și vor folosi programe malware sofisticate pentru a-i surprinde pe utilizatori.
- NFC (Near Field Communication) va fi vizat: Tot mai multe smartphone-uri sunt echipate cu chips-uri NFC pentru plăți mobile. Prin urmare, infractorii online au început să vizeze tehnologia NFC ca pe un nou vector de atac prin care să sustragă date și bani.
- Atacuri cross-platform folosite ca noi tendințe pentru economia subterană: G Data Security Labs așteaptă mai multe procedee de lansare a atacurilor cross-platform.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite