Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Formarea viitoarelor generații de ingineri și dezvoltarea agriculturii de precizie prinde viaţă pe băncile F.I.F.I.M.

27 Martie 2013




Prin structura planurilor de învăţământ ale programelor de studii, F.I.F.I.M. pregăteşte viitorii specialişti capabili să utilizeze tehnologii specifice agriculturii de precizie, precum localizarea geografică prin satelit şi micro-informatica, pentru a oferi perspectiva considerării reale a eterogenităţii parcelelor în intervenţiile culturale şi a contribui astfel la dezvoltarea durabilă.

Care sunt principiile de management pe care le urmaţi în atingererea dezideratelor propuse?

Stilul managerial pe care îl adopt este acela al „uşilor deschise”, îmi doresc ca atât cadrele didactice, cât şi studenţii să aibă preocuparea de a face şi susţine propuneri de orice fel, cărora să le dăm împreună viaţă. Principiul după care mă călăuzesc de ani buni are la bază un vechi proverb chinezesc: „Spune-mi şi am să uit, arată-mi şi poate o să ţin minte, implică-mă şi o să înţeleg”.

Parteneriatele pe linie academică şi de cercetare cu universităţi, entităţi R&D şi actori economici reprezintă o măsură a gradului de dezvoltare a unei Facultăţi. Care sunt cele mai importante parteneriate pe care le aveţi în acest moment?

Consider că forţa unei facultăţi constă în capacitatea de a atrage, derula și valoriza proiecte, fie din surse naţionale sau europene, fie private. Contractarea de către facultatea noastră a tuturor acestor tipuri de proiecte ne face să ne situăm pe unul dintre cele mai înalte locuri în topul facultăţilor de profil. Implicarea în proiecte ne-a permis să ne dezvoltăm în timp şi să putem oferi atât studenţilor, cât şi partenerilor noştri o siguranţă în relaţia noastră, favorabilă și în dezvoltarea de noi parteneriate.

Ar trebui să realizăm o ocupare de peste 70-80% a acestor laboratoare şi să existe o programare clară a activităţilor pe toate ciclurile de învăţământ, activităţi în care studenţii sunt coordonaţi de cadrele noastre didactice.



Cum s-au materializat aceste colaborări strategice? Care sunt principalele beneficii oferite studenţilor de cooperările pe care F.I.F.I.M. le realizează?

Facultatea noastră a coordonat sau a participat ca partener în peste 50 de proiecte de cercetare științifică și consultanță finanțate din surse naționale de la bugetul de stat prin competiții (Planurile Naționale I și II, Programul CEEX, granturi CNCSIS) și din surse private, precum și din fonduri europene (Programul Cadru 6 și 7).

Urmare a acordului semnat la Viena în 2009, Agenţia Spaţială Română (ROSA) găzduieşte la Bucureşti un centru suport (RSO pentru Europa de Est), pentru prelucrarea şi difuzarea datelor spaţiale în cazul dezastrelor. RSO România este coordonat de ROSA şi susţinut din punct de vedere logistic şi ştiinţific, în baza unui parteneriat, de Centrul Român pentru Utilizarea Teledetecţiei în Agricultură (CRUTA), Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) şi Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului (USAMV-FIFIM).

În prezent, facultatea noastră conduce un proiect strategic cu acronimul EONAVCOM care asigură reprezentarea României la nivelul Agenției Spațiale Europene (ESA) şi va finaliza în vara acestui an un alt proiect tip POSDRU, prin care un număr de 500 de studenţi beneficiază de stagii de practică (deplasare, cazare, masă, cursuri şi întâlniri cu oameni de afaceri) în vederea dobândirii abilităţilor antreprenoriale.

Bineînţeles că, în momentul în care derulăm astfel de proiecte, apar şi rezultatele: modernizarea şi chiar înfiinţarea unor laboratoare, crearea unor cursuri interdisciplinare, organizarea unor întâlniri de lucru cu participarea inclusiv a studenţilor interesaţi. Informaţiile dobândite dau posibilitatea actualizării cursurilor, elaborării unor cărţi, articole şi deci dezvoltarea tuturor celor implicaţi din punct de vedere profesional.

Care sunt cele mai semnificative evenimente la care F.I.F.I.M. participă sau pe care le organizează ?

În scurt timp va avea loc Simpozionul Naţional Studenţesc „IF-IM-CAD”, care va avea loc în perioada 18-19 aprilie. Până în acest moment s-au înscris 58 de studenţi. Articolele realizate de aceştia vor fi prezentate în cadrul simpozionului şi publicate în revista special creată pentru acest eveniment, revistă care va fi indexată în baze de date internaţionale. Vom crea și posibilitatea transmiterii simpozionului on-line. Tot legat de competiţiile studenţeşti, menţionez proiectul „Agronomiada”, care anul trecut s-a desfăşurat la noi în universitate, iar anul acesta se va desfăşura la USAMV a Banatului din Timişoara. Ne aşteptăm să câştigăm cu studenţii noştri secţiunea de GIS. Odată cu aniversarea a 160 de ani de la înfiinţarea învăţământului agronomic românesc a fost lansată de către universitatea noastră, Conferinţa Internaţională „Agriculture For Life, Life For Agriculture”, aflată anul acesta la cea de-a doua ediţie. În cadrul proiectelor naționale și internaționale organizăm și alte evenimente culturale sau workshop-uri.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite