Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

UrbOnLine – Consiliul Județean Mureș lansează primul serviciu electronic de urbanism online din județul Mureș

27 Martie 2013



Consiliul Judeţean Mureş (CJ Mureș) a început dezvoltarea unei soluții geospațiale de gestiune a teritoriului județului Mureș în 2006. Sistemul a reorganizat managementul căilor de transport rutier şi a activităţilor asociate acestora, a datelor de urbanism şi amenajarea teritoriului, agregându-le într-o bază de date tehnice comună pentru întregul județ. Folosindu-se ca bază de sistemul informatic existent, CJ Mureș a lansat în acest an un serviciu electronic nou, portalul UrbOnLine, un instrument informatic dedicat tuturor celor implicați în activitățile de proiectare urbanistică.

UrbOnLine are ca obiective principale emiterea mai rapidă și printr-un proces mai transparent a autorizațiilor de construcție, accesul online la documentațiile de urbanism (inclusiv pentru public), dar și ușurarea activității proiectanților și a specialiștilor implicați în procesele de urbanism.

Accesând portalul UrbOnLine (realizat cu sprijinul specialiștilor de la Intergraph Computer Services), cetățenii pot studia situația existentă a oricărui UAT, proiectanții pot descărca sau edita date în format geospațial și pot încărca propuneri de proiect, iar specialiștii care instrumentează documentațiile ori cei care sunt implicați în emiterea autorizațiilor de construcție pot analiza și emite – direct din aplicație – decizii, certificate sau alte documente solicitate.

Rapiditate în avizare

Efectele pozitive ale implementării proiectului UrbOnLine se vor regăsi în timp foarte scurt atât în activitatea instituției, cât și în relația acesteia cu cetățenii, întrucât va scădea substanțial timpul de răspuns la solicitările cetăţenilor în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului. Pentru cetățeni, UrbOnLine va însemna eliminarea drumurilor la sediile de urbanism pentru consultarea documentațiilor existente și a celor aflate în instrumentare, iar arhitecții și proiectanții vor economisi timp prețios prin utilizarea datelor furnizate în format editabil și încărcarea – direct în aplicație – a proiectelor.



Din punctul de vedere al gestiunii documentelor de urbanism, proiectul are ca obiectiv reducerea duratei de răspuns la solicitări în domeniul urbanism. Pe termen lung, sistemul informatic geospațial va fi un element esențial al strategiei instituției pentru fundamentarea politicilor de dezvoltare locală şi de atragere a investitorilor.



Printre aspectele cele mai importante de modernizare informatică aduse de proiect se numără comunicarea online cu proiectanții, extragerea printr-un singur click a situației existente gata agregată cu toate straturile de informație și accesul rapid la informații prin utilizarea unor instrumente de filtrare multicriterială.

Se asigură astfel standardizarea modului de recepţie a documentaţiilor de urbanism și eliminarea costurilor suplimentare pentru actualizarea Băncii de Date Tehnice Județene.



Printre planurile Consiliului Județean Mureș de dezvoltare a unor module utile proiectanților se numără implementarea unui modul de semnătură electronică și dezvoltarea unor funcţionalităţi de atenţionare (prin SMS, email) a Arhitectului Şef pentru documentaţiile transmise spre analiză.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite