Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Enterprise Applications >> Contact | Call Center >> Stiri si comunicate

Eureko si-a imbunatatit relatia cu clientii in urma implementarii unei solutii de monitorizare si raportare

17 Aprilie 2013



Tenora, divizia VoIP a Modulo Consulting (http://www.modulo.ro), a proiectat şi integrat o soluţie personalizată de raportare şi monitorizare pentru Contact Center-urile Eureko Asigurări şi Eureko Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private.

Integrarea noii soluţii pentru cele două companii din România ale grupului Achmea a avut ca principal scop eficientizarea activităţii departamentelor şi îmbunătăţirea relaţiei cu clienţii.

Pentru a răspunde cerinţelor Eureko Asigurări şi Eureko SAFPP, Tenora a integrat software-ul de raportare QueueMetrics cu centrala Asterisk existentă, oferind o configurare personalizată care să permită atât monitorizare, cât şi generare de rapoarte necesare activităţii acestor departamente. În plus, Tenora a dezvoltat o soluţie software personalizată, integrată cu infrastructura existentă, Asterisk şi QueueMetrics, care să permită raportarea unor informaţii adiţionale solicitate de cele două companii-client. Astfel, noua infrastructură permite monitorizarea în timp real a activităţii, alocarea dinamică a personalului, analiza detaliată a activităţii la nivel de Contact Center şi la nivel de agent, emiterea şi trimiterea rapoartelor în formate uşor de utilizat, precum şi activarea automată a anunţurilor privind momentele de inactivitate ale celor două departamente atunci când este nevoie (sărbători legale sau alte evenimente similare).

Eficienţa în relaţiile cu clienţii depinde într-o mare măsură de abilitatea unei companii de a înţelege modul în care acestea funcţionează şi de a identifica potenţialele probleme, precum şi abordari prin care acestea pot fi rezolvate. O soluţie eficientă de raportare şi monitorizare este de aceea extrem de importantă în comunicarea cu clienţii, ea trebuind să fie perfect adaptată la cerinţele şi modul de lucru al fiecărei companii în parte”, a explicat Bogdan Moldovan, Managing Partner la Modulo Consulting. „În colaborarea noastră cu Eureko Asigurări şi Eureko SAFPP, principalul obiectiv a fost să le oferim informaţia necesară pentru a-şi adapta activitatea la nevoile clienţilor şi flexibilitate în alocarea timpului şi resurselor.”
„De la implementarea noii soluţii proiectate de Tenora pentru cele două departamente ale Eureko Asigurări şi Eureko SAFPP, am observat o creştere a ratei de succes a preluării apelurilor, rezultat care a dus la optimizarea relaţiei cu potenţialii şi actualii clienţi
”, a explicat George Jaravete, Coordonator Contact-Center Eureko SAFPP. „De asemenea, monitorizarea în timp real a activităţii Contact Centerelor şi a agenţilor a dus la îmbunătăţirea timpului de răspuns la apelurile telefonice, iar analiza detaliată a apelurilor pierdute a făcut posibilă eficientizarea interacţiunii cu clienţii”.

Tenora, divizia VoIP a Modulo Consulting, proiectează şi implementează soluţii de comunicare având ca obiectiv economia de timp şi resurse, oferind companiilor suportul necesar pentru a-şi creşte afacerile şi a-şi mări gradul de profitabilitate.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite