Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Technology >> Diverse >> Stiri si comunicate

Noi imagini disponibile in Google Street View

25 Aprilie 2013



Google anunta noi imagini disponibile in Street View care permit utilizatorilor sa vizualizeze si sa navigheze prin imagini panoramice la nivel stradal in mult mai multe locuri din Romania decat pana acum.
Turistii romani sau straini care vor sa viziteze Romania se pot plimba acum prin intermediul imaginilor prin Alba-Iulia, Craiova, Focsani sau Baia Mare, pot explora strazile medievale din Sighisoara sau pot face un tur virtual al unora dintre cele mai populare puncte turistice, cum ar fi Castelul Peles sau Castelul Corvinilor din Hunedoara.


Extinderea a inceput in iulie anul trecut, cand masina si bicicleta Google au pornit la drum pentru a pune pe harta unele dintre cele mai cunoscute obiective turistice din țara. Astfel, acoperirea Street View in Romania a fost extinsa cu sute de localitați, adaugandu-se peste 40.000 km la acoperirea initiala.


In plus fața de sute de localitați care pot fi vazute in Street View, Google dezvaluie, de asemenea, si imaginile unora dintre cele mai frumoase locuri si atracții turistice din Romania. Acestea includ printre altele Ateneul Roman, Piata Sfatului din Brasov, Piata Mare din Sibiu, Muzeul National al Satului, Biserica fortificata din Cisnadie, Cheile Bicazului sau Lacul Rosu.


In zonele in care Street View este disponibil in Romania, puteti accesa imagini la nivel stradal focalizand pe nivelul cel mai detaliat din Google Maps sau deplasand pictograma portocalie „Pegman” din stanga hartii pe o strada conturata cu albastru.


Street View este o aplicatie foarte cunoscuta a Google Maps, disponibila deja in 50 de tari, care s-a dovedit a fi populara şi utila şi in Romania. Aceasta permite utilizatorilor sa exploreze şi sa navigheze virtual intr-o zona cu ajutorul imaginilor panoramice la nivel de strada. Aplicatia este disponibila şi in Google Earth şi pe Google Maps pentru telefoanele mobile.


Street View pentru Google Maps a fost lansat la sfarşitul anului 2010, fiind primul serviciu localizat introdus dupa deschiderea reprezentantei Google din Romania in noiembrie 2010. Initial, Street View a acoperit opt oraşe din Romania, principalele statiuni de schi din Valea Prahovei şi litoralul Marii Negre, oferind utilizatorilor posibilitatea de a vizualiza şi naviga prin imagini panoramice de 360 de grade ale unor oraşe mari din Romania, printre care Bucureşti, Arad, Oradea, Braşov, Timişoara, Cluj, Sibiu şi Constanta.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite