Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Se mișcă țara sau cel puțin o parte din țară!

29 Aprilie 2013



În ultimele două săptămâni, am interacționat intens cu administrația publică şi, în mod surprinzător, am fost plăcut impresionat de fiecare dată. Fără a generaliza câteva experiențe personale, tind să cred că lucrurile încep să se miște în sectorul public din perspectiva modernizării relațiilor cu cetățenii.

Inițial, am ajuns la Primăria Capitalei, la Serviciul de Informare Publică de lângă Cișmigiu pentru a obține câteva documente de la Direcția Patrimoniu. Am plecat pregătit să pierd 1-2 ore, însă am obținut ceea ce doream în câteva minute. Prima surpriză a fost sistemul de ticketing pentru Registratură, care pune ordine în stilul românilor de a se îngrămădi în fața oricărui birou. A doua a fost că angajata de la Registratură avea acces la datele mele și m-a identificat rapid. Mai mult, mi-a cerut și o adresă de email pentru alte eventuale informări. La biroul de specialitate, consilierul cu pricina a identificat rapid documentele de care aveam nevoie (niște planuri cadastrale) şi mi-a completat cererea pe calculator. Mai mult, mi-a oferit şi un sfat cu privire la tipul de documente solicitate. Singurul aspect negativ a fost imposibilitatea de a plăti cu cardul la casierie. În mod evident, în spatele acestei experiențe exista un sistem informatic prin care funcționarii au acces la informații consolidate și pot avea o abordare personalizată.

A doua experiență plăcută a fost participarea, săptămâna trecută, la conferința anuală ANIAP (Asociația Națională a Informaticienilor din Administrația Publică), o întâlnire cu obiective multiple, de la prezentarea celor mai interesante proiecte din sector, până la ajustarea unor reguli interne de funcționare. La eveniment a fost prezentat unul dintre cele mai interesante proiecte din administrația publică locală din România: Contact Center-ul Primăriei Brașov, realizat de un grup de firme, alcătuit din Industrial Software, Intergraph Computer Services și PM Solutions. Soluția, testată în timp real de Gabriela Vlad, reprezentanta Primăriei Brașov, permite interacțiunea cu cetățenii pe canale multiple (telefon, email, website), colectarea solicitărilor acestora, direcționarea către serviciile responsabile, monitorizarea modului de rezolvare a problemei și livrarea automată a unui răspuns. O soluție modernă, care urmează a fi replicată la Alba-Iulia, precum și la Cluj-Napoca (în acest oraș de către un alt furnizor).
Iată deci că se poate ca relațiile cu administrația publică să se desfășoare și altfel decât după ore de așteptare la ghișeu. Ingredientele există, atât ca tehnologii, cât și ca expertiză și experiență, mai rămâne doar decizia și dorința politică de a pune lucrurile în mișcare.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite