Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

BYOD, vedetă la Barcelona

30 Aprilie 2013



Deşi Mobile World Congress este, în mod tradiţional, un eveniment dedicat zonei consumer, anul acesta mediul enterprise a reprezentat o temă importantă în cadrul congresului, fiind abordată cu precădere din perspectiva riscurilor de securitate pe care le generează extinderea rapidă a fenomenului Bring Your Own Device, dar şi a cerinţelor avansate de management al accesului la date şi aplicaţii.

Efectele curentului Bring Your Own Device au reprezentat una dintre temele majore ale ediţiei din acest an a Mobile World Congress, desfăşurat la Barcelona la finalul lunii februarie. Abordarea acestei problematici în cadrul unui eveniment dedicat în mod tradiţional zonei consumer reprezintă o consecinţă firească a ratei mari de adopţie a device-urilor mobile în mediul enterprise. Producătorii de device-uri mobile, dar şi marii jucători din industria IT la nivel mondial au prezentat soluţii care adresează provocările de securitate pe care le generează fenomenul BYOD în cadrul companiilor, precum şi platforme avansate de management al accesului la date şi aplicaţii enterprise.

Ofensiva producătorilor de device-uri

Principalele anunţuri pe zona de securitate venite din partea producătorilor de smartphone-uri şi tablete la MWC 2013 au fost făcute de către Samsung şi RIM (Research In Motion).
Un prim anunţ făcut de coreeni în cadrul evenimentului a fost că, împreună cu compania Red Bend Software, vor derula în cel de al doilea trimestru al acestui an un test amplu asupra utilizării în mediul business a versiunii „dual-persona“ a terminalului Galaxy S III. Versiunea „dual-persona“ a smartphone-ului vedetă al companiei Samsung permite rularea a două sisteme de operare Android separate, una pentru uz personal şi cealaltă pentru utilizarea în interes de serviciu. În cadrul acestui parteneriat, Red Bend Software, companie cu sediul în SUA specializată în dezvoltarea de soluţii pentru managementul aplicaţiilor mobile, va oferi aplicaţia dedicată mediului enterprise TRUE Solution for BYOD, care include o suită de aplicaţii de Mobile Software Management şi Mobile Virtualization. Practic, prin intermediul soluţiei TRUE, respectiv a unui „mobile hypervisor“, pe acelaşi device sunt rulate două smartphone-uri virtuale, complet izolate, ceea ce va permite asigurarea unui nivel superior de securitate.
Un anunţ similar a fost făcut recent şi de canadienii de la RIM, care cu cele două noi smartphone-uri BlackBerry Z10 şi Q10 vor asigura separarea netă a datelor personale de cele business. Tehnologia „dual-persona“ utilizată de RIM este BlackBerry Balance, însă este disponibilă doar prin instalarea platformei de management BlackBerry Enterprise Service 10, BlackBerry Enterprise Server sau BlackBerry Enterprise Server Express.
Revenind însă la Samsung, coreenii nu s-au rezumat doar la colaborarea cu Red Bend Software, ci şi-au extins ofensiva în mediul enterprise (unde principalul concurent este reprezentat de device-urile şi iOS-ul de la Apple, dar şi Microsoft se anunţă un competitor serios) anunţând în cadrul MWC 2013 propria suită de securitate, KNOX. Prezentată ca un element-cheie al strategiei SAFE (Samsung Approved For Enterprise), KNOX încorporează Android Enhanced Security (SE) şi servicii de management al integrităţii, integrate atât în hardware, cât şi în sistemul Android. La nivelul aplicaţiilor, KNOX oferă o soluţie de tipul „dual-persona“ susţinută de Android SE şi de sistemul de criptare a fişierelor, oferind protecţie informaţiilor şi aplicaţiilor de business împotriva scurgerilor de date şi atacurilor viruşilor şi malware.

Oferta marilor jucători IT

Provocările de securitate pe care le generează fenomenul BYOD în mediul enterprise au fost abordate la MWC 2013 şi de către lideri ai industriei IT la nivel mondial, precum SAP, IBM sau VMware.
SAP, una dintre primele grupuri multinaţionale care au dezvoltat un portofoliu dedicat de soluţii pentru Enterprise Mobility, a prezentat la Barcelona o soluţie de accesare securizată a conţinutului, SAP Mobile Documents. Aplicaţia a fost dezvoltată pe baza versiunii unei aplicaţii care este deja utilizată de către 10.000 din cei 53.000 de utilizatori mobili din cadrul SAP şi, în combinaţie cu platforma de management SAP Afaria, permite accesarea documentelor de business în mod securizat de pe orice tip de device (PC, laptop, smartphone sau tabletă), oferind capabilităţi avansate de partajare, sincronizare, single sign-on etc.
IBM a anunţat la Barcelona o iniţiativă amplă – IBM Mobile First, o platfomă tehnologică pentru mediul de afaceri dedicată tehnologiei dispozitivelor mobile. Conform comunicatului oficial, portofoliul IBM de soluţii pentru dispozitive mobile furnizează elemente-cheie ale unei aplicaţii şi ale unei platforme de date cu capabilităţi de management, securitate şi analiza necesare pentru întreprindere. În plus faţă de îndeplinirea cerinţelor specifice tehnologiei dispozitivelor mobile, portofoliul asigură integrarea rapidă între serviciile sociale şi cele de Cloud, precum şi tehnologii back-end care securizează şi administrează procesele strategice de business.
VMware a anunţat la rândul său crearea unei suite dedicate fenomenului BYOD, VMware Horizon Suite, care include VMware View VDI (Virtual Desktop Interface), VMware Mirage – aplicaţie de desktop management – şi noul produs VMware Horizon Workspace, o extensie a Horizon Application Manager lansată anul trecut. (Totodată compania a anunţat un update al VMware View – numită acum VMware Horizon View – şi al VMware Mirage, redenumită VMware Horizon Mirage.) Conform declaraţiilor oficialilor companiei, strategia VMware este de a transforma silozurile de aplicaţii şi sisteme de operare în servicii care pot fi livrate către consumatorii finali pe orice tip de device-uri, în conformitate cu politicile de management ale companiilor.

Anunţurile de mai sus făcute în cadrul ediţiei de anul acesta a Mobile World Congress demonstrează faptul că BYOD a depăşit faza predicţiilor şi a intrat în cea de confirmare practică.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite